Presa rusă: Suspiciunile la adresa lui Ponta clatină poziţia României în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii români au ţinut să dea o nouă palmă românilor după ce au salvat guvernul Ponta la votul moţiunii de cenzură, într-un moment în care acesta se confruntă cu acuzaţii de corupţie. Rezultatul, aşteptat de altfel, pune în discuţie statutul României în Uniunea Europeană, relatează agenţia rusă Sputnik News.

În contextul în care prim-ministrul României, Victor Ponta, este urmărit penal pentru acuzaţii de evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri, iar fostul ministru Ioan Rus a catalogat mamele a milioane de copii români ca fiind femei uşoare, parlamentarii români au oferit un vot de încredere batjocurei clasei politice româneşti faţă de poporul român, moţiunea de cenzură a PNL nereuşind să întrunească numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Agenţia Sputnik News spune că în urma ultimelor întâmplări de pe scena politică românească, statutul României în UE se şubrezeşte, oficialii europeni fiind îngrijoraţi cu privire la guvernarea ţării.

Ruşii amintesc faptul că Ponta este acuzat că ar fi primit, între anii 2007 şi 2008, aproximativ 40000 de euro de la o firmă de avocatură pentru care ar actualul prim-ministru ar fi prestat activităţi. Conform acuzaţiilor DNA însă, firma lui Dan Şova ar fi fabricat rapoarte de activitate care atestă faptul că Ponta a lucrat pentru companie.

Aceeaşi agenţie rusă aminteşte şi că acuzaţiile de conflict de interese au apărut după ce Şova a fost numit în funcţia de ministru, în 2012, după ce, anterior, Victor Ponta i-a fost angajat.

Premierul a negat toate acuzaţiile şi a dat asigurări că va coopera cu autorităţile, atenţionând totodată că dacă Guvernul să va demisiona, acest lucru va duce la „o criză politică, lucru care ar fi un cadou neaşteptat pentru Rusia”, relaţiile pe axa Bucureşti-Kremlin răcindu-se în ultimii ani. Cu toate acestea, imediat după votul de astăzi (n.r. Vineri, 12 iunie 2015), Victor Ponta a zburat către Baku, unde a participat alături de Putin şi Lukaşenko la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.

La toate aceste probleme ale guvernului se adaugă şi cele electorale, de la alegerile prezidenţiale, care au atras asupra administraţiei Ponta, o atenţie nedorită din partea presei. Mai exact, premierul a fost acuzat de PNL că a refuzat să introducă votul prin corespondenţă la alegerile din luna noiembrie, ceea ce a însemnat că mulţi români de peste hotare nu au reuşit să voteze, în ciuda orelor în şir în care au stat la cozile imense din faţa ambasadelor şi ale consulatelor din mai multe ţări din Occident.

Aşadar, agenţia de presă de la Moscova subliniază că scandalurile de corupţie aflate în desfăşurare şi acuzaţiile de incompetenţă a guvernului i-au făcut pe mulţi să aducă în discuţie statutul României ca membru al Uniunii Europene, după ce statul nostru s-a alăturat blocului comunitar în 2007, în urma unui proces de aderare anevoios.

Atât România cât şi Bulgaria au fost primite în UE în urma eforturilor de expansiune ale organizaţiei în estul Europei, în ciuda îngrijorărilor majore din rândul oficialilor europeni care priveau cu scepticism acest pas din cauza gradului ridicat al corupţiei guvernamentale şi al crimei organizate.

Astfel, tabloul politic românesc a fost atent supravegheat prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al UE, dar mai multe voci au susţinut că acest lucru nu a dus la îmbunătăţiri ale situaţiei din România, invocând constant incompetenţa din partea figurilor guvernamentale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG