Presa internaţională relatează despre susţinerea lui Ponta pentru suspectul Vâlcov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul ministrului Darius Vâlcov, investigat de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, a făcut înconjurul presei internaţionale, publicaţii precum Reuters sau Associated Press relatând despre dosarul care îl vizează pe Vâlcov.

În contextul investigării lui Darius Vâlcov, Reuters notează că România este percepută ca unul dintre cele mai corupte state membre ale Uniunii Europene, ai cărui procurori au fost lăudaţi la Bruxelles pentru eforturile pe care le-au întreprins în ultima perioadă în lupta împotriva acestui flagel, potrivit Mediafax.  Reuters prezintă situaţia lui Vâlcov ca o nouă lovitură pentru Guvernul Ponta, după pierderea  alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Agenţia mai precizează că nu era clar, imediat, dacă Vâlcov va continua să fie ministru al Finanţelor pe perioada investigaţiei, precizând că biroul premierului a refuzat să răspundă unei invitaţii de a comenta pe această temă. Agenţia mai notează că 7% din parlamentarii aleşi în 2012 au fost condamnaţi sau sunt investigaţi pentru corupţie.

Ştirea Reuters a fost preluată de către mai multe publicaţii. Site-ul GlobalPost.com titrează că Vâlcov îşi păstrează postul în ciuda investigaţiei care îl vizează. Site-ul îl citează pe premier, care a declarat sâmbătă că Vâlcov va continua să se implice în planurile Guvernului de a reduce taxele.

Agenţia DPA scrie, de asemenea, că Vâlcov este vizat de suspiciunea că a luat mită şi comentează că printre numeroşii funcţionari şi oficiali de rang înalt condamnaţi pentru corupţie se află şi mentorul lui Ponta, fostul premier Adrian Năstase, cu două condamnări, una în 2012 şi una anul trecut. Postul iranian PRESSTV citează din comunicatul DNA cu privire la investigarea lui Vâlcov şi notează că instituţia a vizat în ultimii ani "sute de funcţionari" în lupta împotriva corupţiei.

Associated Press relatează despre susţinerea de care se bucură în continuare Darius Vâlcov din partea premierului Victor Ponta.

Darius Vâlcov, actualul ministru al Finanţelor, este urmărit penal de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea unor fapte de corupţie din vremea cât a fost primar al municipiului Slatina, între 2004-2012. Mai exact, procurorii au indicat să el ar fi primit mită două milioane de euro pentru a favoriza pe patronul unei firme de construcţii să obţină contracte cu instituţia pe care o conducea.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie