Premierul Victor Ponta a numit şeful Cancelariei prim-ministrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ponta are şef pentru proaspăt reînfiinţata Cancelarie a prim-ministrului FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta l-a numit pe avocatul Vlad Ştefan Stoica şeful Cancelariei prim-ministrului, după ce, în iulie, Parlamentul a aprobat reînfiinţarea Cancelariei premierului.

Avocatul Vlad Ştefan Stoica este înscris în Baroul Bucureşti din 2009 şi a fost preşedinte onorific al Asociaţiei pentru promovarea principiilor sociale şi democratice ale tinerilor din România. Şeful Cancelariei are rang de ministru.

În vara anului trecut, Parlamentul a aprobat reînfiinţarea Cancelariei premierului, instituţie desfiinţată de Guvernul Boc.

„La vremuri de restrişte cei care trebuie să dea semnalul că se poate desfiinţa sau restructura o strucură care este obeză din punct de vedere birocratic, acel semnal trebuie să fie dat chiar de premier şi de agenţiile pe care le are în subordine”, a motivat premierul Emil Boc desfiinţarea Cancelariei.

Parlamentul a aprobat, cu amendamente, prima Ordonanţă de Urgenţă emisă, în mai anul trecut, de Guvernul Ponta, cu privire la noua organizare în cadrul administraţiilor publice centrale. Ordonanţa nu prevedea reînfiinţarea Cancelariei premierului, însă parlamentarii au acceptat amendamentul deputatului PSD Trifon Belacurencu care stipula ca aparatul de lucru al Guvernului să fie alcătuit din Secretariatul General şi Cancelaria premierului, pe lângă alte departamente şi structuri organizatorice.

Atribuţiile Cancelariei au fost reglementate săptămâna trecută, prin decizie a premierului Ponta, publicată în Monitorul Oficial la data de 7 februarie 2013..  Printre acestea se numără monitorizarea implementării programelor finanţate din fonduri europene (în special fonduri structurale), coordonarea răspândirii unui mesaj public unitar al Guvernului, precum şi partea de comunicare publică guvernamentală, deopotrivă pe plan intern şi extern.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model