Premierul Ciucă a avut o întâlnire de lucru cu delegaţia Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Guvernul, felicitat pentru organizarea de care a dat dovadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire de lucru cu delegaţia Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, condusă de Raouf Mazou. Reprezentantul ONU a felicitat Guvernul pentru organizarea de care a dat dovadă în contextul crizei refugiaţilor şi a anunţat că va sprijini logistic Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Sunt vremuri pentru solidaritate, curaj şi umanitate. Războiul din Ucraina neprovocat, ilegal şi crud, precum şi criza umanitară ce-i urmează, arată că oamenii îşi unesc forţele pentru a ajuta la nevoie. Solidaritatea şi umanitatea românilor, intervenţia integrată a autorităţilor, a societăţii civile şi a reprezentanţilor organizaţiilor umanitare internaţionale au dovedit că ţara noastră a fost sprijin pentru cetăţenii şi poporul ucrainean”, a afirmat prim-ministrul României, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Şeful Executivului a mulţumit pentru implicare reprezentanţilor delegaţiei Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi a subliniat importanţa colaborării în cadrul mecanismului integrat de răspuns al României la criza umanitară a refugiaţilor. 

În acest context, premierul a prezentat mecanismul de răspuns al României bazat pe două niveluri de intervenţie, respectiv intervenţie de urgenţă şi intervenţia bazată pe măsuri de protecţie pe termen mediu şi lung. „Continuăm asistenţa umanitară de urgenţă cu măsuri care să faciliteze integrarea socială a cetăţenilor ucraineni care rămân pe teritoriul ţării noastre. Copiii şi tinerii vor avea acces la educaţie, iar persoanele care doresc să aibă un loc de muncă vor fi sprijinite. Toţi refugiaţii vor avea asigurate servicii de sănătate”, a mai trasmis premierul Ciucă, potrivit sursei citate.

La rândul său, reprezentantul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi a felicitat Guvernul României pentru „organizarea strategică şi operaţională pe care a dezvoltat-o într-un termen atât de scurt de la debutul crizei refugiaţilor şi-a exprimat disponibilitatea de a implementa un sistem de asistenţă financiară a refugiaţilor din Ucraina, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, precum şi intenţia de a sprijini logistic Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) în situaţia unor afluxuri masive de refugiaţi din Ucraina”.

Executivul a mai transmis că va continua colaborarea strategică cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi cu toţi actorii neguvernamentali naţionali şi internaţionali pentru a asigura un răspuns integrat la situaţia umanitară a refugiaţilor din Ucraina.

Din partea Guvernului, la întâlnire au participat, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul de stat Paula Cristea, consilierul de stat Mădălina Turza, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice