Predoiu cere rediscutarea proiectului avertizorilor de integritate pentru introducerea observaţiilor Comisiei Europene

0
Publicat:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a solicitat ca proiectul privind protecţia avertizorilor de interes public, aflat la reexaminare la Camera Deputaţilor, să fie retrimis Comisiei juridice pentru a fi introduse observaţiile şi recomandările Comisiei Europene care au în vedere aplicarea „cât la fidelă” a directivei în domeniu.

Ministrul cere introducerea recomandărilor Comisiei Europene FOTO David Muntean

„În cadrul discuţiilor cu Comisia Europeană în contextul PNRR pe Jalonul 430, ca urmare a analizei de către Comisia Europeană a proiectului de lege, reprezentanţii Comisiei au formulat o serie de observaţii referitoare a textul proiectului de lege, observaţii care au vizat atât soluţiile nou-introduse în cadrul procesului legislativ de reexaminare (raportările anonime), cât şi soluţii preexistente (cu privire la care Comisia a fost informată în cadrul discuţiilor PNRR)", se arată într-o scrisoare a ministrului Predoiu, care a fost discutată în şedinţa de marţi a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Potrivit ministrului, reprezentanţii executivului comunitar au propus completarea articolului 2 cu un nou alineat care să prevadă că legea se aplică de asemenea persoanelor care raportează sau dezvăluie public informaţii privind încălcări ale legii în mod anonim.

O altă recomandare a reprezentanţilor Comisiei Europene se referă la reformularea alineatului 1 al articolului 2.

Comisia Europeană a criticat şi soluţia nou-introdusă la Senat cu privire la articolul 6 alineatul 2, "recomandând reformularea textului prin eliminarea cerinţelor referitoare la datele de contact şi calitatea persoanei care raportează".

„Recomandarea vizează necesitatea de a evita posibilitatea de a compromite anonimatul avertizorului de interes public", a explicat Predoiu.

„În ceea ce priveşte soluţiile de la art. 33 şi art. 34 din proiect, care reglementează elaborarea şi revizuirea procedurilor interne, precum şi înfiinţarea structurii specializate din cadrul ANI, s-a precizat că este necesară reducerea termenului de la 60 zile la 30 de zile astfel ca termenul de implementare să coincidă cu termenul la care urmează a se solicita următoarea tranşă din PNRR", a completat ministrul Justiţiei.

Pe 1 septembrie, Senatul a adoptat proiectul legii privind protecţia avertizorilor în interes public, reexaminată ca urmare a unei cereri formulate de preşedintele Klaus Iohannis, fiind preluate obiecţiile formulate de şeful statului.

Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat iniţial în luna iunie de Parlament şi apoi retrimis la reexaminare de şeful statului.

Actul normativ stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.

Legea vizează transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.

Potrivit unui amendament al Senatului, raportările anonime trebuie să includă calitatea persoanei care face raportarea.

În 21 septembrie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat un raport de admitere a proiectului în forma Senatului.

Proiectul se află înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă