Poziţia BOR faţă de prezidenţiale: Cultele religioase sunt factori ai păcii sociale, nu motive pentru învrăjbirea populaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a subliniat, luni, într-un comunicat de presă, că are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoane. BOR dezaprobă confruntarea politică motivată religios.

Patriarhia a precizat că acest comunicat a fost remis după ce în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, au fost făcute referiri nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale.

Patriarhia Română a reamintit că BOR cooperează cu autorităţile de stat centrale şi locale pentru împlinirea binelui comun în societate şi are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. 

„Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credinţa sau convingerile religioase ale candidaţilor în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfăşoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstoreşte. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi“, a precizat sursa citată.

De asemenea, Patriarhia Română a făcut apel la reprezentanţii clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidenţiale din toamnă să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale, nu motive pentru învrăjbirea populaţiei.

Victor Ponta a declarat în 29 iulie, la lansarea candidaturii la prezidenţiale, că nu îşi doreşte să fie acuzat că este român sau ortodox în ţara sa. Acel discurs a stârnit un val de reacţii în rândul opozanţilor săi cu privire la utilizarea religiei ca temă de campanie.  

Deputatul PNL Petre Roman a catalogat poziţia premierului drept una „foarte urâtă din toate punctele de vedere“, subliniind că  nu crede că îi va dăuna lui Klaus Iohannis în campania electorală.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu i-a adresat, duminică, lui Ponta o scrisoare deschisă, în care i-a transmis, „ca de la ortodox la ortodox“, că nu e bine să-şi facă temă de campanie din religia unui posibil contracandidat.

Reacţia PSD nu a întârziat. Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, l-a acuzat, duminică, pe prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu că a minţit în scrisoarea deschisă în care l-a acuzat pe premier că ar fi  lansat un atac la adresa confesiunii şi etniei lui Klaus Iohannis. Totodată, Şova i-a cerut lui Predoiu să explice o declaraţie recentă a fostului ministru Daniel Funeriu, care a afirmat că BOR este infiltrată cu oameni de soldă soviotidă.

Prim-vicepreşedintele Alianţei Creştin Liberale (ACL), Mihai Răzvan Ungureanu, a scris, luni, pe blogul găzdui de platforma „Adevărul“ că, pentru clarificarea relaţiei cu politicul, ar fi nevoie de o intervenţie publică a înalţilor reprezentanţi ai BOR, prin care să se clarifice lucrurile. „O declaraţie care să ne reamintească rolul echilibrat al Bisericii în societate şi faptul că religia în sine nu poate juca un rol în procesul politic şi electoral. Din păcate, aşa ceva este puţin probabil, pentru că o astfel de intervenţie ar fi privită ca un act de susţinere a Opoziţiei şi a unui candidat lutheran împotriva unuia ortodox. Sunt convins că echipa lui Victor Ponta abia aşteaptă ocazia să-şi martirizeze candidatul şi să-l declare victimă al intereselor necurate“, a scris MRU pe blog.


Citeste mai mult: adev.ro/n9saqp

Citeşte şi:

Premierul, pe urmele „Marinarului“. Ponta şi-a lansat candidatura la apă

Predoiu: Ponta nu şi-a lansat candidatura în mod statuar. Calcă în picioare statutul partidului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți