POT acuză SOS România că a devenit „unealtă a sistemului”: „Sforarii politici ai puterii au creat un nou grup parlamentar”

0
Publicat:

Partidul Oamenilor Tineri (POT) critică acțiunile SOS România, pe care îl acuză că s-a transformat într-o unealtă a sistemului politic de la putere. Acuzațiile vin în contextul în care mai mult de 35 de aleși, proveniți din SOS România, POT și AUR, au format în Parlament o alianță numită „Întâi România”, cu o orientare suveranistă, dar pro-europeană.

FOTO: Mediafax / Andreea Alexandru

„Din păcate SOS România nu a devenit nimic altceva decât o unealtă a sistemului, a puterii și a vechilor politicieni. Pentru că nu aveau control în zona suveranistă, sforarii politici ai sistemului de la putere au creat un nou grup parlamentar, cu sprijinul SOS România și al neafiliaților. POT nu are nicio legătură cu acest demers. Grupul POT din Camera Deputaților rămâne unit”, a declarat Anamaria Gavrilă, președintele POT, într-o postare pe Facebook.

Gavrilă afirmă că înființarea altor grupuri parlamentare decât cele rezultate din votul popular este o practică nedemocratică și ar trebui interzisă prin lege.

Ea acuză că suveraniștii din SOS România au fost „păcăliți”, pierzându-și identitatea politică în favoarea unor jocuri de culise orchestrate de putere.

„Pierderea identității este cea mai mare lovitură. Sistemul de la putere și-a dorit ca oamenii să nu aibă cum să-și identifice reprezentanții, așa că au creat acest nou grup parlamentar, fals suveranist. Toți parlamentarii SOS au fost vânduți puterii și nici nu au înțeles ce li s-a întâmplat. Sau oare ei știu ce au făcut?!”, a adăugat șefa POT.

Noul grup parlamentar numit „Întâi România”

Declarațiile vin în contextul anunțului privind formarea unui nou grup parlamentar numit „Întâi România”, alcătuit din peste 35 de parlamentari aleși pe listele SOS România, POT și AUR, care susțin un pol suveranist, dar pro-european. Inițiativa a fost anunțată de senatorul Petrea Dorin Silviu.

Grupul se va numi „Întâi România” și are ca scop promovarea unei politici suveraniste, dar în același timp aliniate la valorile europene.

Petrea Dorin Silviu a subliniat că noul grup parlamentar se opune majorărilor de taxe și impozite care afectează direct populația și economia.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie