Ponta vrea un acord politic cu PDL pentru ca alegerile parlamentare să fie organizate în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens.

„Încerc să obţin un acord al tuturor forţelor politice, pentru că aici nu este vorba de a impune ceva, şi sper să fie până la urmă şi PDL de acord, chiar dacă tactica lor acum este să nu fie de acord cu nimic", a spus Ponta la Realitatea TV.

„Eu cred că ar trebui să facem alegerile parlamentare undeva în luna octombrie. Constituţional este un mic impediment, deoarece este o prevedere care spune că trebuie în 20 de zile de la alegeri să convocăm noul Parlament, dar dacă avem un acord politic şi dacă întrebăm şi Curtea Constituţională, să nu adoptăm o hotărâre care să nu fie declarată neconstituţională, cred că este în interesul tuturor ca în luna octombrie când, până să vină sărbătorile de iarnă, până să vină zăpada, ploaia, toate celelate, să avem alegeri, iar noul Guvern să aibă timp să îşi adopte bugetul în Parlament în luna noiembrie, nu cum am făcut tot timpul, în decembrie, de Crăciun, când nu este nimeni atent", a adăugat Ponta.

El a precizat că a discutat despre acest subiect atât cu cei din USL, cât şi cu cei de la UDMR şi UNPR, intenţionând să aibă o discuţie similară şi cu reprezentanţii PDL, probabil după alegerile locale.
"Să discutăm este şi în avantajul lor până la urmă", a adăugat Ponta.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort