Ponta: Tot ce a reprezentat PSD a fost şters. Dragnea a avut discurs paranoic fără „stânga” sau „european”. Şi-au fraudat votul la propriul Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider PSD Victor Ponta susţine că tot ceea ce a reprezentat PSD a fost şters, el remarcând faptul că în ”discursul paranoic al lui Dragnea” nu au existat „stânga”, „social-democraţie” sau „european”. Ponta mai spune că şi-au fraudat votul la propriul congres şi au aşezat-o pe Viorica Dăncilă pe scaunul lui Adrian Năstase.

”De ieri 10 Martie tot ceea ce a reprezentat PSD a fost şters / nu doar Iliescu, Năstase, Geoană şi Ponta (care nu au fost invitaţi şi au fost scoşi chiar şi de pe siteul Partidului). Ieri în discursul paranoic al lui Dragnea nu au existat termenii «stânga» , “social-democratie» sau «european» (adică valorile pe care PSD a încercat să construiască cel puţin din 2001)”, scrie Ponta pe pagina sa de Facebook.
 
Victor Ponta menţionează că a fost primul Congres al unui partid politic în care opozanţii nu au avut voie nici măcar să ia cuvântul. ”Chiar şi la PCR în 1981 Constantin Pîrvulescu a putut să ia cuvântul la Congres şi să spună că «Ceauşescu pune pe primul plan interesul lui personal în dauna Partidului..... şi că Congresul nu se ocupă de probleme ţării ci de glorificarea personală a lui Ceauşescu» - parcă sună la fel că la Dragnea nu?!?”, mai scrie Ponta.

El acuză PSD că ”şi-a fraudat fără ruşine votul la propriul Congres”, tocmai pentru că în 2005 şi 2010 alegerile corecte au dus la schimbarea liderului, şi susţine nu vor mai exista alegeri interne la PSD în mandatul Dragnea.
 
”Ieri Viorica Dăncilă s-a aşezat şi guvernamental şi politic pe funcţiile ocupate de Adrian Năstase având ca singur merit obedienţa faţă de Liviu Dragnea - e greu să spui că asta reprezintă un progres. Ieri au avut loc scene aberante care au fost sancţionate şi de analiştii tradiţional favorabili PSD dar uluiţi de situaţia actuală. Ieri PSD a devenit oficial PDL cu un lider chiar mai mincinos şi mai paranoic decât Traian Băsescu (deşi toţi credeam că aşa ceva nu va mai fi posibil în România)!”, mai scrie Ponta, care susţine că PSD a fost confiscat de ”Grupul Infracţional de la Teleorman”, care se pregăteşte să confişte toată România.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG