Ponta spune că, la moţiunea de cenzură, va fi o bătălie până la ultimul vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Liderul Pro România, Victor Ponta, spune că afirmaţia premierului care susţine că moţiunea de cenzură nu va trece "e din puţul gândirii". Ponta consideră că "va fi o bătălie până la ultimul vot", având convingerea că cei care au anunţat că susţin moţiunea vor fi prezenţi în Parlament, şi afirmă că încă discută cu parlamentari PSD în vederea votului.

Victor Ponta a spus, luni seara, la Digi 24, referindu-se la afirmaţia conform căreia moţiunea de cenzură nu va fi votată, că "e din puţul gândirii, chestia asta", dar şi că "va fi o bătălie până la ultimul vot".

El a precizat că Pro România va vota la vedere, nu pentru că nu ar avea încredere în colegii săi, ci pentru că la celelalte partide există suspiciuni cu privire la "cine se lasă cumpărat de PSD".

Ponta a menţionat că este convins că parlamentarii care au anunţat că susţin moţiunea de cenzură se vor prezenta în Parlament în ziua votării documentului, dând exemplul unui parlamentar care va veni din SUA pentru a vota moţiunea.

În plus, fostul prim ministru spune că încă poartă discuţii cu parlamentari de la PSD pe care încearcă să-i convingă să voteze moţiunea.

"Eu cred că vor mai fi colegi de la PSD pe care reuşesc să-i conving în această săptămână. Eu discut cu câţiva colegi de la PSD şi vreau să fie în grupul Pro România, să voteze alături de mine, eu cred că vor fi câţiva. Nu am ce să le ofer altceva decât un proiect pe termen lung, doamna Dăncilă nu le oferă altceva decât nişte avantaje pe termen scurt”, a spus Ponta.

Acesta a spus că pe liderii PSD îi ţine împreună dorinţa de a fi la putere, dar că, dacă moţiunea de cenzură trece, aceştia nu vor mai fi împreună. 

"Nu ştiu ce vine la PSD după Viorica Dăncilă. S-ar putea să fie ca în faimoasa vorbă: schimbarea regilor, bucuria nebunilor", a afirmat Ponta.

El a mai spus că, dacă trece moţiunea de cenzură, viitorul Guvern va avea un "prim obstacol fundamental”, şi anume de unde asigură bani pentru creşterea pensiilor, pentru co-finanţările pentru proiectele europene.

Preşedintele Pro România a precizat că una dintre preocupările sale este legată de construcţia viitorului Guvern, arătând că reprezentanţii Opoziţiei de la PNL şi USR nu i-au putut preciza cine va construi bugetul pe anul viitor. 

"La PNL l-am văzut pe domnul Câţu, la USR nu am văzut pe nimeni care se ocupă de chestia asta. E bine să dăm jos guvernul, dar a doua înseamnă că această problemă va fi a noastră”, a spus Ponta.

El a reclamat că Ordonanţa 114 a fost "o gândire de tip Venezuela".

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a spus, luni seara, într-o declaraţie de presă, că moţiunea de cenzură nu va trece de Parlament, afirmând că a mai văzut "filmul veşnicei moţiuni, care, până acum, mai degrabă a dărâmat şi dezbinat opoziţia decât Guvernul".

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”