Ponta: "PSD ştie să cedeze pentru interesul ţării"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în discursul său de la închiderea Congresului, că partidul său a dovedit sâmbătă că este format din oameni serioşi şi responsabili, care ştiu să cedeze pentru interesul naţional.

"Vreau să vă mulţumesc că aţi dovedit încă o dată că suntem un partid de oameni serioşi, responsabili, care ştim să cedăm atunci când este în interesul întregii ţări. Decizia de a susţine o persoană care nu este membru PSD, pe Crin Antonescu, este decizia bună pentru România", a spus Ponta, după adoptarea celor trei rezoluţii de către Congres.

De asemenea, liderul social-democrat a afirmat că pentru el "o funcţie administrativă, chiar atât de înaltă cum este cea de premier, este mai puţin importantă decât calitatea de membru al PSD".

Ponta şi-a exprimat speranţa că împreună cu partenerii din USL va încerca să demonstreze PSD că a făcut bine să le acorde încrederea şi că datorită USL nu se va mai ajunge din nou la "înfrângeri în alegeri şi divizări".

"Vreau să fiu liderul dumneavoastră care să vă spună cum câştigăm alegerile, nu de ce le-am pierdut (...) Sunt convins că putem câştiga împreună, că o să fie greu la guvernare, sunt convins că putem reconstrui România", a mai afirmat Ponta.

Congresele PSD, PNL şi PC au adoptat, sâmbătă, rezoluţii privind desemnarea lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta în poziţiile de candidaţi oficiali ai USL la funcţiile de şef al statului şi prim-ministru.

Potrivit rezoluţiei, mandatul lui Ponta în calitatea de candidat USL pentru funcţia de prim-ministru este "punerea în aplicare a programului USL, începând cu setul de măsuri pentru relansare economică, astfel încât România să-şi reia creşterea şi să devină un stat cu o economie stabilă şi competitivă la nivel european".

Conform documentului, mandatul lui Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României este "transformarea instituţiei prezidenţiale într-un factor real de mediere, echilibru şi coeziune naţională, concomitent cu scoaterea sa din zona oricărui partizanat politic".

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele