Ponta: Propunerea privind demisia mea şi a lui Băsescu a fost serioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că propunerea privind demisia sa şi a preşedintelui Traian Băsescu a fost una serioasă, el precizând că prin aceasta a oferit o soluţie de ieşire din blocajul politic.

"Propunerea a fost foarte serioasă. Este clar că ne aflăm într-un blocaj politic şi am oferit o soluţie de ieşire din blocajul politic. Dacă preşedintele o acceptă...cred că amândoi suntem până la urmă reponsabili în faţa poporului român", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunţat, duminică, la Antena 3, că propune ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu să demisioneze pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, spunând că speră că şeful statului va fi de acord cu această variantă.

"Acest moment de blocaj nu poate fi soluţionat, până la urmă, nici de Parlament, nici de Curtea Constitutţională, ci doar de cei care au cu adevărat dreptul, şi anume de cetăţeni. Până la urmă să spună ei: îl vrem pe Traian Băsescu sau îl vrem pe Victor Ponta cu Crin Antonescu. Problema este dacă ne lasă Curtea Constituţională să ajugem să îi întrebăm pe cetăţeni. Eu aş face o altă propunere pentru preşedintele Băsescu: dacă demisionăm amândoi şi mergem la oameni, ei pot să decidă. Însă preşedintele stă ascuns acolo la Cotroceni şi zice: nu, întâi să vă daţi voi toţi demisia, eu nu plec niciodată! În mod onest şi sincer, putem să aveam o asemenea soluţie, a întoarcerii la oameni: Pleacă şi primul-ministru, după care oamenii decid prin vot", a spus Ponta, la Antena 3.

El a asigurat că în momentul în care preşedintele Băsescu demisionează, şi Guvernul USL va demisiona, astfel încât să fie organizate alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate.

"Din punctul meu de vedere, dacă preşedintele acceptă, putem amândoi să ne punem demisia pe masă şi să mergem ca oamenii să decidă", a spus Ponta.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!