Ponta: „Nu se poate să am la Guvern angajaţi care câştigă de trei ori cât mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta s-a arătat deranjat, luni, de faptul că la Secretarriatul General al Guvernului (SGG) sunt angajaţi care câştigă de trei ori mai mult decât el.

"Există încă o altă anomalie: în structurile noastre administrative ministrul sau prim-ministrul în general au salariul cel mai mic. Pe la mine pe la SGG am oameni care au salarii mult mai mari decât mine şi până la urmă salariul cel mai mare din ţară în Administraţie trebuie să fie al preşedintelui, al doilea la primului-minstru, al treilea al miniştrilor. Nu se poate să am angajaţi care câştigă de trei ori cât mine. Nu are sens, nu are logică. Poate muncesc mai mult, dar în viziunea acelei reforme a salarizării în administraţie, salariile mari pot să scadă, cum salariile mici trebuie să crească", a spus Ponta, citat de Mediafax.
 
El a arătat că viitorul proiect al salarizării bugetarilor ar putea conduce la scăderi de salarii. "Da. Salariile mari pot să scadă. Pentru ca să poţi să le măreşti pe cele mici, trebuie să tai din cele mari şi nu e nimic rău în asta", a spus Ponta.
 
În altă ordine de idei, premierul a spus că ideea de a avea în acelaşi sistem bugetar diferenţe de la unu la 30 este inacceptabilă. Ba, mai mult, Ponta nu agreează nici diferenţa de unu la 15.
 
"Nu cred că se întâmplă în nici într-o firmă privată ca între salariul cel mai mic şi salariul cel mai mare să fie raportul de unu a 30. S-a vorbit de unu la 15. Mie mi se pare mare şi unu la 15", a spus Ponta.

Acesta a mai atras atenţia că, în continuare, în domeniul bugetar sunt salarii mai mari decât în zona privată, deşi performanţa administraţiei publice nu e pe măsură.
 
Ponta a încheiat subliniind că legea salarizării trebuie să fie gata în toamnă pentru a fi luată în considerare la construcţia bugetului pe 2014.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!