Ponta îl linişteşte pe Antonescu: Nu voi candida la funcţia de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat luni seară, într-o emisiune la Antena 3, că nu va candida la funcţia de preşedinte, întrucât doreşte să fie prim-ministru.

„Nu voi candida la funcţia de preşedinte. Eu vreau să fiu prim-ministru şi vreau să conduc Guvernul cât mai bine“, a spus Ponta, la Antena 3. 

În acest context, premierul s-a arătat încrezător că bătălia pentru preşedinţie nu va afecta viaţa românilor.

„Eu vreau, dacă 2013 a fost un an bun de creştere economică, (...) şi 2014 să fie la fel şi bătălia pentru funcţia de preşedinte să nu afecteze viaţa românilor nici anul acesta nici anul viitor, îmi doresc solidaritate“, a declarat Victor Ponta.

Crin Antonescu a declarat în urmă cu câteva zile că de un an de zile este limpede că PSD nu mai are de gând să-şi ţină cuvântul în ceea ce priveşte susţinerea candidaturii sale la presedintie.

„Eu cred că pentru toţi observatorii vieţii politice, ba chiar şi pentru mulţi dintre oamenii obişnuiţi care nu fac aşa o pasiune pentru viaţa politică, de un an de zile este limpede că PSD nu are de gând să-şi ţină cuvântul. De un an de zile — nu o lună sau două — PSD, postul său oficial de televiziune, diverşi oficiali foarte importanţi din jurul domnului Ponta au tot strigat că este un partid prea mare (n.r. mare) ca să poate să lase preşedinţia altora, că Antonescu este rău. Nu pot fi bănuit de atâta naivitate“, a spus Antonescu, vineri, la Antena 3, întrebat dacă mai este sigur de sprijinul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale.

Antonescu a mai subliniat că liberalii vor rămâne în Uniune, chiar dacă PSD nu îl va susţine la alegerile prezidenţiale.

„Nu am stat şi nu stau într-un fel de dependenţă de capacitatea PSD de a-şi ţine cuvântul. Asta e problema lor. Eu sunt pregătit pentru orice.(...) Dacă guvernul îşi urmăreşte programul de guvernare, în Parlament urmărim prin legislaţie programul de guvernare, sigur că rămânem (la guvernare — n.r.) Şi o să vină şi sorocul prezidenţialelor, şi PSD o să aibă atunci o şedinţă, şi o să vină atunci Daniel Constantin şi o să spună că e prea mare şi nu mai poate suporta alt candidat. Foarte bine, o să candidăm fiecare cum o să candidăm“, a mai spus Antonescu.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”