Ponta: „Firmele responsabile de scandalul cărnii de cal să plătească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta vrea ca firmele vinovate în scandalul cărnii de cal să plătească

Premierul Victor Ponta a precizat luni că Ministrul Agriculturii şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, „din Franţa, Luxemburg sau altă parte“, să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca „suspectul de serviciu“.

El a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Agriculturii, alături de ministrul de resort, Daniel Constantin, şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, că din toate verificările efectuate de către autorităţile de la Bucureşti rezultă că nu există niciun fel de încălcare a regulilor europene de către firme din România sau pe teritoriul României.

România va fi decredibilizată pentru „mulţi ani“ dacă se vor constata „nereguli la expeditor“, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, comentând problema importurilor de carne de cal posibil din România în Marea Britanie.

"E o mare problemă. Vreau să ştiţi că de se va constata că au existat nereguli la expeditor, deci în România, România va fi decredibilizată pentru mulţi ani. Vreau să cred, sper, că nu se va întâmpla acest lucru. Văd că instituţiile statului s-au pus în mişcare în acest caz. Sper să nu fie de la noi o etichetare falsă. Chiar dacă nu discutăm de un produs toxic, carnea de cal este la fel de comestibilă ca şi cea de vită, dar o etichetare falsă pentru obţinerea unui câştig ilegal va decredibiliza România pentru o lungă perioadă de timp şi riscurile să avem restricţii la export sunt foarte mari", a declarat preşedintele Băsescu.

Guvernul francez va organiza în această seară o reuniune de criză cu specialiştii din industria cărnii, a anunţat duminică anturajul ministrului pentru Consum, în timp ce scandalul cărnii de cal utilizate în preparate congelate ia amploare, relatează AFP.

Este vorba despre "elucidarea trasabilităţii cărnii şi de a se asigura de retragerea tuturor mărfurilor litigioase" împreună cu "reprezentanţii producătorilor, procesatorilor, marii distribuţii şi industriei alimentare", a precizat pentru AFP ministrul pentru Afaceri Agroalimentare, Guillaume Garot.

Cantităţi importante de carne de cal - până la 100 la sută - au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna şi spaghete bolognese care ar fi trebuit să conţină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice şi irlandeze, iar lasagna şi spaghetele bolognese de compania franceză Comigel. Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România. Dar asociaţiile profesionale româneşti din domeniul alimentar au respins duminică aceste acuzaţii, afirmând că originea problemei nu este în România, a relatat AFP.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO