Ponta evită să rostească numele de familie al noului ministru al Dezvoltării, pentru a nu greşi pronunţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoana nominalizată ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh, va continua programele de dezvoltare locală, iniţiate de "tatăl" acestora, Liviu Dragnea, a declarat premierul Ponta, evitând să rostească numele de familie al acesteia pentru a nu greşi pronunţia.

"Programul pentru dezvoltare locală, chiar dacă cel care l-a iniţiat, tatăl programului, ca să zic aşa, Liviu, nu o să mai fie ministru - şi nu din cauza lui sau a noastră - prin ministrul care rămâne, secretarul de stat Sevil - să-i pronunţ corect numele de familie, să nu trebuiască să-i dau un cadou - .... avem bani, finanţăm, ân pofida piedicilor pe care le pun tot felul de instituţii care nu înţeleg că trăim în secolul XXI, nu în Republica Socialistă România", a spus Ponta, într-o discuţie cu mai mulţi primari la Guvern.

Premierul s-a mai referit şi în urmă cu o lună la o instituţie care ar împiedica Guvernul să aloce bani pentru investiţii, nominalizând atunci Curtea de Conturi.

Miercuri, premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ca Sevil Shhaideh să fie numită ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Anterior, ministrul Telecomunicaţiilor, Sorin Grindeanu, lider al PSD Timiş, a declarat agenţiei MEDIAFAX că noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei va fi Sevil Shhaideh, secretar de stat în acelaşi minister, care va depune jurământul la ora 16.30.

Sevil Shhaideh are 50 de ani şi este fina lui Liviu Dragnea, dar şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Ea a fost director al Direcţiei Sisteme Informatice din Consiliul Judeţean Constanţa în perioada 1993-2007, apoi, până în 2012, a condus Direcţia Proiecte din CJ Constanţa. Aceasta a devenit secretar de stat în MDRAP în 2012, după ce Liviu Dragnea a fost numit ministru.

Postul de ministrul al Dezvoltării a rămas vacant după ce Liviu Dragnea a demisionat în 15 mai, în ziua în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Surse din PSD declarau, luni, pentru MEDIAFAX că pentru postul de ministru al Dezvoltării sunt două propuneri - Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.

Ministrul demisionar al Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu comisarul UE pentru politici regionale, Corina Creţu, despre succesorul său la minister, astfel încât persoana care va fi nominalizată să aibă susţinerea tuturor.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră