Ponta, Dragnea şi Oprea „suspendă“ campania electorală pentru a se ocupa de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că timp de câteva zile îşi va suspenda activităţile de campanie electorală, pentru a merge în zonele inundate din Mehedinţi. Alături de premier se vor afla vicepremierii Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea.

„Cel puţin câteva zile, până când toată situaţia produsă de intemperii va intra în normal, şi eu şi ceilalţi miniştri care avem responsabilităţi vom suspenda campania electorală. O să plec împreună cu vicepremierul Dragnea în Mehedinţi. De la Bucureşti, vicepremierul Oprea e cel care coordonează activitatea în toată ţara", a precizat Ponta, citat de Mediafax.

Campania electorală va fi reluată după ce toate măsurile pentru înlăturarea efectelor intemperiilor vor fi luat, a mai spus premierul.

„Atât timp cât vor fi intemperii, campania electorală o las pentru alţii şi miniştrii care au responsabilităţi mă vor însoţi, se vor ocupa în special de acest lucru", a spus Ponta. El a arătat că nu va putea să meargă în toate zonele inundate.

„Nici nu e nevoie de mine personal în toate aceste zone. O să merg la Drobeta Turnu Severin pentru că aceea este zona, Gorj, Caraş, Mehedinţi şi Dolj, mai puternic afectată, doar ca să aflu dacă e nevoie imediat de un sprijin concret pentru perioada imediat următoare, după care vicepremierul Dragnea se va ocupa şi va coordona activităţile în teritoriu", a precizat Ponta.

În urma ploilor abundente, în judeţul Mehedinţi au fost inundate peste 60 de gospodării din mai multe localităţi.

Una dintre localităţile afectate este Hurduceşti (Strehaia), unde, potrivit autorităţilor locale, aproximativ 160 de persoane sunt izolate după ce calea de acces a fost afectată de apele revărsate ale râului Huşniţa, la casele oamenilor putându-se ajunge doar cu tractor sau căruţă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”