Ponta doreşte să îngrădească atribuţiile lui Traian Băsescu prin modificarea Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, Foto Adevarul

Victor Ponta a declarat, marţi seară, că în prima sesiune legislativă a anului viitor Constituţia ar trebui modificată, pentru ca în 2014 să se poată organiza alegeri regionale şi, totodată, pentru a reglementa atribuţiile preşedintelui.

„Eu cred că trebuie să modificăm Constituţia în prima sesiune a anului următor, adică până în iunie. Este un moment politic pe care nu o să îl mai găsim, o să avem o majoritate consistentă, USL-ul, o să discutăm şi cu celelalte forţe politice. Nu avem alegeri că, în general, când sunt alegeri subiectele se politizează şi e foarte greu să ai un consens şi nu mai poate să spună domnul Băsescu că modificăm Constituţia împotriva lui pentru că inclusiv în ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui, acestea vor intra în vigoare pentru un nou mandat de preşedinte. Deci, în mod normal ar trebui să ne şi sprijine“, a afirmat premierul la Realitatea TV.

Ponta a mai spus că noua lege va reglementa atribuţiile preşedintelui, în sensul că acesta nu va mai avea dreptul de a numi primul ministru.

„Primul ministru răspunde în faţa Parlamentului şi trebuie pus, pe baza experienţei cu domnul Băsescu, ca să nu mai avem un alt domn Băsescu. Preşedintele nu nominalizează pe cine-l taie capul în funcţia de prim ministru, ci aşa cum este în toate constituţiile, pe cel de la forţa politică ce are cel mai mare număr de mandate în Parlament. Nu reuşeşte să facă o majoritate, al doilea... Nu reuşeşte nici al doilea şi nici al treilea, face alegeri anticipate“, a precizat Victor Ponta, subliniind că, în continuare, preşedintele ar trebui să fie ales prin vot direct.

În schimb, premierul atrage atenţia că în textul Constituţiei modificate trebuie specificat foarte clar în ce fel preşedintele intervine în activitatea Guvernului.

„Trebuie să punem foarte clar în Constituţie când şi în ce fel preşedintele intervine în activitatea Guvernului pentru că la noi scrie că în probleme de politică externă şi militare, dar nu uitaţi că preşedintele este cel care a anunţat tăieri de pensii şi salarii, care măreşte TVA-ul mai spune Ponta.

De asemenea, premierul a punctat faptul că judecătorii numiţi la Curtea Constituţională ar trebui să aibă o „anumită pregătire“, iar deciziile Curţii să poată fi schimbate în Parlament cu două treimi.
În ceea ce priveşte reorganizarea teritorială a României, Ponta a precizat că USL îşi propune ca, în 2014, să fie organizate alegeri regionale, proiectul fiind acela de a păstra actualele regiuni de dezvoltare.

În încheiere, premierul a spus că pentru modificarea legii fundamentale, USL este dispusă să poarte discuţii inclusiv cu PDL.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii