Ponta, despre Dragnea: Un fel de Pablo Escobar, de Hugo Chavez. Să conduci o ţară doar cu secretară, şofer şi bodyguard nu merge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul prim-ministru şi preşedinte al PSD Victor Ponta a lansat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă în care şi-a anunţat înscrierea în partidul Pro România, o serie de atacuri la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, despre care a spus că seamănă ba cu celebrul baron al drogurilor din Columbia, Pablo Escobar, ba cu fostul dictator venezuelean, Hugo Chavez, menţionând că el poate să îşi dea ”doctoratul în cei cu mustaţă când mint”.

”Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustanţă când mint, că le tremură mustaţa. Când zic că nu-i interesează, îi interesează de fapt (…) Nu vreau să mă sune Daddy acum să-mi propună nu ştiu ce funcţie, mi-a propus atâtea funcţii încât mi-au ajuns toate (…) Eu, dacă vreau să promovez pe cineva în Guvern, îmi fac o poză cu el şi îl sună Dragnea imediat şi îi dă o funcţie. Spuneţi-mi cine vrea să fie promovat. Sau spun: prietena mea cutare, prietenul meu cutare, îl ia imediat la Camera Deputaţilor şi îi dă o funcţie, îl pune într-un consiliu de administraţie, îi angajează o soră, o cumnată, un nepot. Domnule, România nu e Teleorman, nu putem să lucrăm toţi la stat, să ne dea Dragnea funcţii la toţi”, a declarat Victor Ponta într-o conferinţă de presă alături de Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu.

Fostul prim-ministru l-a comparat pe liderul PSD cu Pablo Escobar, supranumit regele cocainei, dar şi cu fostul dictator venezuelean Hugo Chavez.

”În ultimul timp, în manifestarea în partid, domnul Dragnea era un fel de Pablo Escobar, în manifestările economice este Hugo Chavez. Domnule, nu-şi poate lua şi un model care nu-i din America Latină? Să conduci o ţară doar cu secretară, şofer şi bodyguard nu merge”, a spus Ponta despre Dragnea.

El a susţinut că, alături de Adrian Năstase şi de Mircea Geoană, a încercat să modernizeze PSD, dar că Liviu Dragnea l-a transformat în fostul PDSR.

”Eu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană am tot tras de PSD, am încercat să-l facem un partid modern de centru stânga, european, progresit. Domnul Dragnea l-a adus la cum era PDSR-ul ăla, ştiţi, ăla pentru care foarte mulţi urăsc şi acum PSD: o chestie populistă, în care îi păcălim doar pe ai noştri, facem duşmani din alţii… povestea asta că unii pensionari sunt buni, alţii sunt răi, firmele sunt bune, dar alte firme sunt rele. Acuma, sigur, ne luptăm cu băncile, şi Hugo Chavez s-a luptat cu băncile şi spunea că statul e cel mai bun administrator. Nu-i adevărat, un partid modern nu mai susţine aceste chestiuni cu totul şi cu totul de anii 90”, a mai spus Ponta.

Fostul lider social-democrat a susţinut că l-a ”ţinut” pe Liviu Dragnea în partid pentru abilităţile sale de a menţine legăturile cu baronii şi a spus că lui Dragnea nu-i pasă decât de el însuşi, nici măcar de partid.

”L-am ţinut (pe Dragnea în PSD – n. red.) pentru că era un foarte bun organizator şi a făcut nişte lucruri pe care eu nu le puteam face. De exemplu, relaţia lui cu baronii. Eu nu o puteam face, nu eram din acelaşi film (…) Aţi văzut dumneavoastră vreo luptă a domnului Dragnea cu ”sistemul” în afară de când le mângâie ghipsul? Domnul Dragnea întotdeauna îşi negociază pentru el, PSD este o chestiune pentru el, pe persoană fizică. Cât e Liviu Dragnea şeful PSD nu mă veţi vedea prin PSD”, a mai explicat Victor Ponta.

El a spus şi că ar fi fost sunat de mai mulţi membri PSD care i-au spus să nu plece din partid pentru că, în curând, ”Dragnea se duce, nu vă spun unde”, făcând aluzie la dosarul penal de abuz în serviciu al liderului social-democrat, în care acesta ar putea fi condamnat la închisoare cu executare.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei