Ponta: ”Dacă aș fi fost ca Băsescu, l-aș fi bătut la referendum"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, în aceată seară, că va coabita cu Traian Băsescu, însă va reacționa dur dacă acesta se va implica în problemele Guvernului.

El a precizat, totodată, că nu poate încălca legile și nu poate fi ”neconstituțioal, precum președintele suspendat”.

"Eu cred că nu-l mai poate salva nimeni pe Traian Băsescu. Sentința dată de cei 7,5 milioane de români este irevocabilă", a mai declarat Ponta, la Antena 3.

Referitor la declarația sa din publicația The Guardian, prin care susținea că poate coabita cu Traian Băsescu, premierul a precizat: "Eu am spus că pot coabita cu un președinte și aș prefera ca acesta să-și respecte atribuțiile. Nu voi accepta niciun fel de interferență a lui Băsescu în treburile Guvernului. Cu alte cuvinte, nu sunt nici Boc, nici Mihai Răzvan Ungureanu".

Premierul consideră că Traian Băsescu nu a putut coabita cu nimeni, "de când face politică; de la Roman, la Vasile și Popescu-Tăriceanu"

Ponta a mai declarat, legat de criza economică din Europa, că cele mai afectate țări sunt cele în care trăiesc mari comunități de români.

Despre greșelile pe care le-a făcut în timpul mandatului, prim-ministrul a aminitit naivitatea, menționând că el "chiar a crezut" că Uniunea Europeană înseamnă respectarea votului democratic

"Dacă aș fi fost la fel ca Traian Băsescu, probabil l-aș fi bătut acum la referendum", a mai spus Ponta. El a adăugat că este convins că "nu vom mai avea un președinte comunist".

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți