Ponta crede că lui Băsescu îi este frică de ce va spune Omar Hayssam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit premierului, reprezentanţii statului român au făcut un act de justiţie, iar el a fost informat asupra acţiunii acestora FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta a fost invitat, luni seară, la RTV, unde a declarat că preşedintelui Traian Băsescu îi este frică de ceea ce va spune Omar Hayssam, având în vedere că acesta a plecat din ţară în timpul mandatului său.

„Cred că preşedintelui Băsescu îi e foarte frică de ceea ce va spune Omar Hayssam. Eu nu l-am întâlnit în viaţa mea, nu am nicio treabă nici cu Hayssam, nici cu anii în care domnia sa era pe lângă politică, pe la toate politicile: şi pe la PSD şi pe la PDL şi pe la toată lumea. Dar sunt foarte relaxat. Din acest motiv, prima dată, în urmă cu câteva săptămâni - când am vorbit şi cu miniştrii şi cu preşedintele de această operaţiune - am spus imediat: 'Sigur, haideţi să-l aducem, e condamnat, e foarte bine ca un om condamnat de justiţia română să vină încoace'. De ce s-a grăbit preşedintele la 7,40 dimineaţa să dea comunicat, de ce ţuţerii aceia cu care bea dânsul cafeaua dimineaţa s-au repezit să scrie pe bloguri, de la 9,00 dimineaţa, tot felul prostii, nişte oameni care în mod normal nu au acces la aceste informaţii; cum a aflat doamna deputat de Roman, doamna Udrea, informaţii secrete despre operaţiune? Astea ţin de neseriozitatea şi iresponsabilitatea celor care lucrează la Palatul Cotroceni. Eu vreau ca instituţiile româneşti să acţioneze serios şi responsabil şi sper ca acest episod să se încheie totuşi prin a-i felicita pe cei care au avut o contribuţie“, a spus primul ministru.

El a argumentat că este posibil ca preşedintele să nu fi spus tot adevărul despre recuperarea jurnaliştilor răpiţi în Irak. „Omar Hayssam a plecat din România în timpul domnului Traian Băsescu, în timpul ministrului de Interne Vasile Blaga şi inclusiv toată povestea aia cu recuperarea jurnaliştilor, cu mâinile în sus, s-ar putea să fie lucrul pe care domnul preşedinte Băsescu nu ni l-a spus, despre cum a fost cu adevărat atunci. Poate aflăm acum de la Hayssam, poate reuşim să îl avem şi pe Munaf şi pe ceilalţi care au fost implicaţi. (...) S-a grăbit.Când ţi-e frică de ceva, vorbeşti primul“, a adăugat Victor Ponta.

Potrivit premierului, reprezentanţii statului român au făcut un act de justiţie, iar el a fost informat asupra acţiunii acestora: „Nu era domnul Băsescu pe post de Rambo care nu ştiu ce face şi aduce bandiţi în ţară. Era un om, Omar Hayssam, care a fost condamnat definitiv şi irevocabil şi este adus în ţară ca să-şi execute pedeapsa. Deci un act de justiţie. Atât şi nimic mai mult. În schimb, în acest act de justiţie au fost implicaţi nişte reprezentanţi ai statului român, angajaţi ai diverselor ministere: Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne şi ai unor servicii de informaţii şi eu am precizat oficial că tot ceea ce au făcut aceşti oameni s-a făcut în baza legilor româneşti şi a autorizaţiilor, în sens larg, au fost nişte hotărâri ale Guvernului în acest sens. Adică nu au acţionat de capul lor, nu au acţionat împotriva legii“, a adăugat Ponta.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”