Ponta: Cred că Stelian Tănase trebuie să-şi continue activitatea la şefia TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că liderii coaliţiei de guvernare au decis declanşarea procedurilor pentru numirea unui nou CA al TVR, el arătând că, în opinia sa, Stelian Tănase trebuie să-şi continue activitatea la şefia TVR.

"În ceea ce priveşte alte instituţii aflate în subordinea Parlamentului, am hotărât împreună să declanşăm procedura în cadrul Parlamentului pentru numirea unui nou CA al TVR", a spus Ponta, după reuniunea liderilor coaliţiei guvernamentale.

El a spus că în privinţa TVR, decizia CC e ca reprezentarea în CA să respecte proporţiile grupurilor parlamentare şi că va discuta cu liderii grupurilor parlamentare în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte-director general.

"Însă eu cred că domnul Stelian Tănase trebuie să-şi continue activitatea şi trebuie să identifice, alături de CA, soluţiile legale prin care activitatea TVR să continue, însă în condiţiile în care sunt uriaşe datorii şi probleme care de ani de zile s-au acumulat şi care pun sub un mare pericol activitatea TVR în continuare", a menţionat Ponta.

El a spus că, dacă decizia va fi ca Stelian Tănase să continue la şefia TVR, atunci va avea marţi o întrevedere cu acesta pentru prezentarea soluţiilor pentru perioada următoare.

"Dacă aceasta va fi decizia, mâine voi avea o întâlnire cu domnul Tănase şi probabil împreună cu domnia sa, eu voi anunţa partea ce ţine de Guvern iar domnia sa ceea ce intenţionează, dacă va rămâne preşedinte-director general, ca strategie pentru următoarea perioadă", a spus Ponta.

Întrebat dacă are în vedere ştergerea datoriilor TVR, Ponta a răspuns: "Nu. Partea care ţine de Guvern reprezintă un set de măsuri care să permită relansarea şi restructurarea TVR".

Într-un interviu acordat recent agenţiei MEDIAFAX, Stelian Tănase a declarat că TVR este în pericol să intre în incapacitate de plată chiar în acest an, precizând că instrumentele pentru salvarea televiziunii se află la Guvern şi la liderii politici.

Acesta a precizat că nu a mai vorbit de mult timp nici cu Crin Antonescu, nici cu Victor Ponta: "Cred că trebuie nişte consultări. E nevoie de sprijin politic, e nevoie de un plan acceptat de liderii politici pe un termen de doi-trei ani, e nevoie de linişte, ca să avem măcar 10% şanse să salvăm televiziunea. Dacă nu, va intra în incapacitate de plată chiar în cursul acestui an. Dar, dacă nu mi se dă acest sprijin strict necesar, voi demisiona. Va trebui o reformă mult mai adâncă şi va fi o situaţie alarmantă pentru televiziune şi eu nu vreau să se intervină numai în condiţii de forţă majoră. Nu vreau ca TVR să ia foc şi să chemăm pompierii".

TVR are o datorie istorică de 150 de milioane de euro şi ea nu este atât produsul erorilor manageriale ale directorilor care s-au succedat, ci al unor reglementări, al unor acte normative care au privat televiziunea de mari resurse, a declarat Stelian Tănase.

Pentru salvarea Televiziunii Române este necesară o "soluţie combinată", care să cuprindă mai multe scenarii, între care modificarea Legii de funcţionare a TVR este cel mai important, alături de indexarea taxei până la 8,5 lei/ lună/ gospodărie, ştergerea datoriilor TVR (avansată chiar de Ministerul de Finanţe) sau intrarea în insolvenţă. În acest ultim caz, Stelian Tănase a confirmat existenţa la Guvern a unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea actualei legi de funcţionare a TVR, astfel încât televiziunea să poată intra în insolvenţă.

Stelian Tănase a fost numit director general interimar al Televiziunii Române, de Parlament, pe 20 decembrie 2013, la propunerea PNL.

Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste