Ponta: „Bugetul nu a fost niciodată atacat la CCR, în 23 de ani. Preşedintele ştie că acciza la benzină e negociată cu FMI“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta Foto: gov.ro

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, la finalul şedinţei BPN al PSD, că măsura introducerii accizei suplimentare la benzină, atacată de preşedintele Traian Băsescu, a fost negociată cu Fondul Monetar Internaţional şi a opinat că liderul de la Cotroceni nu ar avea dreptul să conteste Legea bugetului la Curtea Constituţională.

„Ne pregătim pentru varianta de nedorit a retrimiterii bugetului în Parlament. De fapt, nu s-a întâmplat niciodată asta, în 23 de ani. Dacă va fi retrimis, evident, avem mobilizaţi parlamentarii. Mâine avem şi o şedinţă a grupurilor reunite a USL, să fim mobilizaţi pentru situaţia în care preşedintele se joacă de-a bugetul“, a anunţat Ponta, la finalul şedinţei.

Ipoteza contestării legii la Curtea Constituţională, de către preşedintele Traian Băsescu, trebuie să aibă un fundament, a mai spus Ponta.

„Ideea de a contesta la Curte trebuie să se bazeze pe ceva. Nu aş vrea să dăm dreptul preşedintelui, un drept pe care nu îl are, de a contesta bugetul la Curte. Bugetul nu a fost niciodată atacat. Un preşedinte trebuie să fie un om responsabil. Dincolo de asta, dacă o face doar pentru a şicana Guvernul şi Parlamentul, cei care vor plăti această şicană vor fi pensionarii, care nu vor putea primi pensia mărită, cei cu salariul minim, medicii rezidenţi şi profesorii debutanţi. Mai mult, ministrul Agriculturii m-a informat că nici subvenţiile în agricutură nu le putem plăti. Deci cred că aproape toţi românii vor avea de suferit pentru o hachiţă a unui om care intră în ultimul an de mandat. Sper, totuşi, să îşi găsească resursa de responsabilitate“, a mai spus premierul.

Totodată, el a vorbit despre introducerea accizei suplimentare la benzină care a fost, potrivit liderului PSD, o măsură convenită cu Fondul Monetar Internaţional.

„Preşedintele nu e atât de ignorant încât să nu ştie că acea acciză e prevăzută în altă lege. Este negociată de noi cu FMI şi CE. În măsura în care schimbăm orice fel de lucruri, înseamnă că nu avem buget sau nu avem acord cu partenerii internaţionali. Este un argument strict pentru presă şi, eventual, pentru susţinătorii domniei sale“, a conchis Ponta. 

Ponta: Să sperăm că bugetul intră în vigoare, altfel sunt probleme mari

„Vreau astăzi să pregătim strategia noastră parlamentară pentru următoarele zile, în primul rând pentru adoptarea bugetului. (...) Am vorbit şi cu domnul Zgonea, vă rog să discutaţi şi cu conducerea Senatului. Noi suntem pregătiţi, ori azi, ori mâine dimineaţă să începem dezbaterile în plen cât mai repede, să adoptăm bugetul şi să sperăm că intră în vigoare pentru că altfel înţeleg de la fiecare dintre miniştri că sunt probleme destul de mari“, a spus Ponta.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că speră ca dezbaterea la proiectul bugetului să înceapă luni de la ora 18.00 în plenul Parlamentului şi în zilele următoare parlamentarii să lucreze de la 10.00 la miezul nopţii, astfel încât să finalizeze dezbaterea până de Sf. Nicolae.

Citeşte articole pe aceeaşi temă:

Bugetele ANI, SRI, SPP, STS, adoptate. Opriş (STS): Ar mai fi nevoie de 34 de milioane de lei pentru finalizarea unui sediu

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale, adoptat, în absenţa unui reprezentant al instituţiei. Câţi bani va primi Preşedinţia

Comisiile de Buget-Finanţe au adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe 2014

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului