Ponta: Botiş, Lăzăroiu şi Barbu sunt vinovaţi de pierderea banilor UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ponta afirmă că speranţele sale referitoare la absorţia fondurilor UE au fost "hiperoptimiste", în prezent Guvernul primind audituri din 2010 şi 2011 cu "bani pierduţi", în opinia sa vinovaţi fiind şi foştii miniştri ai Muncii din partea PDL Ioan Botiş, Sulfina Barbu şi Sebastian Lăzăroiu.

"Evaluările, speranţele referitoare la fondurile europene care vor fi accesate şi vor fi încasate efectiv a fost hiperoptimistă. Practic, noi acum suntem în grafic cu absorţia de fonduri europene, dar avem şi ne vin din urmă auditurile pe 2010 şi 2011 pe care nu le mai putem schimba şi care înseamnă bani pierduţi. De aceea, de câte ori îi aud şi pe domnul preşedinte suspendat şi pe alţii vorbind despre banii europeni îi trimit şi le cer să-i sancţioneze cât mai dur posibil pe Botiş, Lăzăroiu şi Barbu, dacă vorbim de POSDRU, de exemplu, dar mai sunt şi ale situaţii", a spus Ponta.

La începutul lunii iulie, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) stă "sub semnul suspendării", iar multe ONG-uri sau sindicate care derulează proiecte sunt în prag de faliment pentru că nu le mai pot susţine din bani proprii.

Întrebat ce se va întâmpla dacă POSDRU va fi suspendat în România, ministrul a spus că se va încerca reluarea programului până la sfârşitul anului, astfel încât, în 2013, să poată fi accesată suma de 1,3 miliarde de euro care ar fi disponibilă pentru România.

"Ar fi îngrozitor pentru România să piardă aceşti bani", a mai spus ministrul Mariana Câmpeanu.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara anterior că în toate proiectele verificate de Comisia Europeană din cadrul POSDRU au fost găsite nereguli, care nu fuseseră depistate de autorităţile române, astfel fiind pusă sub semnul întrebării funcţionarea întregului sistem.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat