Ponta anunţă pe Twitter o întâlnire cu Iohannis pe tema Republicii Moldova: „România rămâne cel mai hotărat susţinător al Moldovei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a avut o întâlnire de lucru cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema Republicii Moldova.

„Întâlnire de lucru cu Preşedintele / informat despre Republica Moldova / consens - România rămâne cel mai hotărat susţinător al Moldovei“, a scris Ponta, pe Twitter.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit şi în urmă cu aproape două săptămâni cu premierul Victor Ponta, pe agenda discuţiilor aflându-se priorităţile legislative din această toamnă, fiind abordată inclusiv tema Codului fiscal, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri, 19 august a.c., cu Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta. Pe agenda discuţiilor s-au aflat priorităţile legislative din această toamnă, fiind abordată, în cadrul acestei consultări instituţionale, inclusiv tema Codului Fiscal", se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Pe de altă parte, surse politice susţin că şi vicepremierul şi liderul UNPR Gabriel Oprea a fost în aceeaşi zi la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis.

Conform surselor citate, printre temele în discuţie s-a aflat şi Codul fiscal, întâlnirea având loc cu o zi înainte de consultările tehnice dintre partidele politice legate de acest proiect, trimis spre reexaminare Parlamentului de către Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, la începutul lunii iunie, premierului Victor Ponta, după ce procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală. Ponta a refuzat, pe motiv că doar Parlamentul îl poate demite, iar de atunci preşedintele şi premierul nu şi-au mai vorbit până la ultima întâlnire.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani