PNL susţine desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Orban: Când va ajunge legea în Parlament vom vota pentru desfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Biroul Politic al PNL a decis, cu unanimitate de voturi, să susţină proiectul de lege care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel încât să fie desfiinţate pensiile speciale ale parlamentarilor.

„PNL a decis, în unanimitate, în Biroul Politic. Am luat această decizie ca să nu mai existe niciun dubiu, susţinerea proiectului de lege, care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor, prin care se desfiinţează pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor. Noi o să votăm, când se va introduce în dezbaterea Camerelor Reunite acest proiect de lege, noi o să votăm «pentru»”, a declarat Ludovic Orban miercuri la Parlament. 

Întrebat despre proiectul depus de PSD care are acelaşi obiect, liderul liberalilor a răspuns: „PNL a înaintat proiectul de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale încă din legislatura trecută”.

„De asemenea, ca să fiu corect, există un proiect de lege înaintat şi de colegii noştri de la USR-PLUS. Iar legislatura trecută, când PSD a avut majoritate parlamentară, aceste două proiecte de lege au fost ţinute în sertare. Mai mult decât atât, şi-au schimbat părerea între timp. Preşedintele PSD, întrebat fiind, când a jucat comedia cu demisia, dacă susţine proiectele de lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari, nu a spus că le susţine. Pentru că dacă le susţinea, ele erau adoptate. De altfel, când a venit comedia cu demisia înainte de încetarea mandatului, noi am spus că cea mai simplă cale de a rezolva această problemă este adoptarea proiectului de lege depus de PNL, prin parlamentari cunoscuţi precum Florin Roman şi alţii, care rezolvă această problemă. Nu au vrut să rezolve această problemă”, a completat Orban. 

PSD a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, în primă fază pentru parlamentari.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie