PNL şi USR au trecut la jigniri. „Liderii USR-PLUS vor abandona Basarabia in ghearele Rusiei”. Caramitru: Imbecil. Mai manipulator şi mai josnic decât Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Neamţu şi Andrei Caramitru FOTO Arhivă

PNL şi USR au început au dat startul atacurilor reciproce, după ce liberalul Mihail Neamţu a spus despre liderii USR-PLUS că „nu le pasă de creştinism, patriotism şi istorie” şi că vor „abandona Basarabia în ghearele Rusiei”. De cealaltă parte, fostul consilier al lui Dan Barna, Andrei Caramitru, a spus despre Neamţu că este „un imbecil” şi că e mai „manipulator şi josnic decât Dragnea”.

Conflictul a pornit după ce duminică Mihail Neamţu a atacat Alianţa 2020 USR-PLUS, pentru anunţul privind formarea unui nou grup politic în Parlamentul European, printre ai cărui fondatori se vor număra Emmanuel Macron, preşedintele Franţei şi Guy Verhofstadt, liderul ALDE. Liberalul susţine că prin această alianţă liderii USR-PLUS arată că „nu le pasă de creştinism, patriotism şi istorie” şi că vor „abandona Basarabia în ghearele Rusiei”.

„Sper ca e clar pentru toată lumea:

– Alianţa 2020 (USR/Plus) susţine la nivel european politicile lui Macron/Verhofstadt: migraţie necontrolată, porţi deschise pentru populaţiile africane, toleranţa faţă de Islamul politic, secularism agresiv şi globalism fără frontiere. Pentru că nu le pasă de creştinism, patriotism şi istorie, liderii USR/Plus vor abandona Basarabia în ghearele Rusiei.
– PNL apară liberalismul economic şi ordinea morală de inspiraţie iudeo-creştină. Dreapta susţine reforma Statului, iniţiativa privata, familia şi libertatea de conştiinţă (inclusiv dreptul cetăţenilor de-a iniţia referendumuri). Fără o renaştere demografică, România n-are viitor.
Să nu ziceţi că nu v-am spus. O Duminică frumoasa!”, a scris Mihail Neamţu pe Facebook.

Replica USR nu s-a lăsat aşteptată iar fostul consilier personal al lui Dan Barna, Andrei Caramitru, a spus despre aripa conservatoare din PNL că este formată din „nişte imbecili” şi a transmis către PNL că aceste aripi ar trebui demontate.

„Mihai Neamţu şi aripa ultra-conservatoare din PNL: nişte imbecili. La fel ca si aripa USL-ista. Le e frica de o alianţa guvernamentală cu USR/PLUS (care va fi făcută de aripa «normala» din PNL). Aici e problema din PNL. Aripile astea care încă sunt acolo. Sa ii daţi afara mai oameni buni ca altfel va duc in jos rău de tot”, a precizat Andrei Caramitru.

Liberalul a revenit apoi cu o reacţie şi l-a invitat pe Caramitru la o dezbatere la Teatrul Naţional

„Într-o zi de odihnă a trupului (şi chiar a minţii), Andrei Caramitru m-a făcut «imbecil», după ce pe votanţii PNL i-a declarat «naţionalişti» şi «rurali.» L-am rugat pe fiul marelui actor să aleagă un moderator, un loc, o dată şi o oră pentru a dezbate public principiile economice şi politice ale unei democraţii liberale. N-aş refuza o sală în Teatrul Naţional, deşi îl rog să nu mai taie tot dânsul bilete. Claritatea doctrinară este în beneficiul electoratului român”, a declarat Neamţu.

Caramitru însă a declarat că nu are ce să dezbată „cu oameni dezaxaţi” şi l-a comparat pe liberal cu Liviu Dragnea.

 „Nu e doar o minciună uriaşă ce spune acest personaj. Dar este mai manipulator şi mai josnic decât ce a spus Dragnea in ultimii 2 ani (nici el nu s-a gândit sa ne acuze că lucram pentru Rusia sau pentru islamişti). Discursul este mai extremist decât cel al lui Le Pen sau Salvini. Vorbim deja de legionarism, de extrema dreaptă aici.

Eu l-am taxat de imbecil. Trebuia să mai adaug şi ticălos. Îmi menţin afirmaţia. Acum cere o “dezbatere” cu mine. Ce sa dezbat cu oameni dezaxaţi? Nu ma cobor la nivelul lor si nu îi ajut sa îşi crească profilul public”, a conchis Andrei Caramitru.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”