PNL şi PSD continuă şicanele pe subiectul STS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Opriş, directorul STS, îşi va pierde postul dacă legea va intra în vigoare  Foto: Mediafax

PNL a cerut ca proiectul de lege care prevede trecerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de la CSAT la Ministerul de Interne, în subordinea directă a premierului, să mai primească două avize parlamentare, însă PSD s-a opus.

Liberalii au avut încă o tentativă de a amâna trecerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale la Ministerul de Interne, în subordinea directă a premierului Victor Ponta. Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), a cerut ieri Biroului Permanent, ca legea prin care STS trece din subordinea Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) în ograda MAI să primească un aviz şi din partea comisiilor parlamentare pentru controlul SRI şi SIE. Solicitarea liberalilor a fost rapid respinsă de conducerea Senatului.

Vicepreşedintelşe Senatului, Cristian Dumitrescu, a motivat, la finalul şedinţei, că propunerea lui Dobriţoiu a fost respinsă pentru că membrii Comisiei de apărare sunt şi membri în comisiile parlamentare SRI şi SIE. „Pot să îşi spună punctul de vedere în cadrul comisiilor respective“, a mai spus Dumitrescu.

Comisia de apărare a mai cerut, prin Corneliu Dobriţoiu, amânarea termenului de depunere a Raportului comun al comisiilor de apărare şi administraţie public pentru legea STS până la data de 29 aprilie. Această propunere a fost votată favorabil. Proiectul de lege iniţiat de PSD  prin care STS se reorganizează ca departament de telecomunicaţii speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a trecut, în data de 25 martie, prin adoptare tacită de Camera Deputaţilor.

Pe aceeaşi temă:

Trecerea STS la MAI, încă un pas şi devine lege. Deputaţii au trimis proiectul la Senat, fără dezbatere

Ponta: Băsescu atacă în mod constant investitorii. Este un neadevăr că Huawei are vreo legătură cu STS

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă