PNL şi partidul Monicăi Macovei au iniţiat petiţii pentru revocarea din funcţie a lui Călin Popescu Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia M10, condusă de europarlamentarul Monica Macovei, a lansat astăzi o petiţie publică prin care solicită demisia sau revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu. La rândul său, vicepreşdintele PNL Raluca Turcan a iniţiat o petiţie online prin care cere demiterea lui Tăriceanu.

„Cererea lui Călin Popescu Tăriceanu reprezintă un atac descalificant la adresa justiţiei din România şi a independenţei celor două instituţii cheie: DNA şi ÎCCJ şi demonstrează încă o dată dorinţa constantă a anumitor oameni politici de a bloca şi controla justiţia.  Asociaţia M10 consideră că politicienii trebuie să respecte independenţa justiţiei şi separaţia puterilor în stat, iar intervenţiile asupra instituţiilor judiciare sunt inacceptabile şi reprezintă un atac la adresa democraţiei. Pentru toate aceste motive, considerăm că domnul Călin Popescu Tăriceanu nu mai poate ocupa poziţia de al doilea om în stat şi solicităm demisia sau revocarea sa imediată din funcţia de Preşedinte al Senatului României“, se arată într-un comunicat remis de Asociaţia M1o.

PNL cere demisia "demolatorului Justiţiei"

Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a lansat o petiţie online cu titlul "Demiteţi-l pe Tăriceanu, demolatorul justiţiei!".

„Având în vedere numeroasele abuzuri comise în cazul Dan Şova de senatorul Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de preşedinte al Camerei Superioare a Parlamentului, chemăm cetăţenii la semnarea unei petiţii publice pentru demiterea de la conducerea Senatului României a lui Călin Popescu Tăriceanu cel care sfidează Justiţia şi votul cetăţenilor.  De luni de zile, Călin Popescu Tăriceanu profită de funcţia politică de la conducerea Senatului pentru a acţiona împotriva Justiţiei cu scopul de a-i feri de răspunsuri fireşti în Justiţie pe politicieni suspecţi de acte de corupţie.Solicitarea adresată preşedintelui României, de către Călin Popescu Tăriceanu pentru a le demite pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pe procurorul şef al DNA, încununează seria abuzurilor politice şi reprezintă o nouă încercare de a distrage atenţia de la necesitatea revenirii asupra votului pentru încuviinţarea reţinerii senatorului Dan Şova, prietenul premierului Victor Ponta.O petiţie publică este singura măsură prin care se poate salva credibilitatea şi se mai poate curăţa imaginea Parlamentului al cărui scop de a servi cetăţeanul a fost pervertit de către PSD şi prietenii săi politici, într-o activitate de ascundere a politicienilor suspectaţi de corupţie“, se arată în textul solicitării.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis pe 26 mai 2015 o scrisoare deschisă preşedintelui României prin care solicită înlăturarea din funcţiile pe care le ocupă, prin demitere sau prin demisie, a procurorului-şef DNA Laura Codruţa-Kovesi şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.

 În aceeaşi scrisoare Călin Popescu Tăriceanu îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să susţină modificarea Codului de Procedură Penală în vederea eliminării arestului preventiv pentru infracţiuni comise fără violenţă şi înlocuirii  sintagmei „suspiciuni rezonabile” cu „indicii temeinice”.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie