PNL Sector 1: „Recuperarea prejudiciului de la Romprest necesită o abordare distinctă, detaliată şi profesionistă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Burduja, liderul PNL Sector 1. FOTO: Facebook

Reprezentanţii filialei PNL Sector 1 arată că recuperarea prejudiciului de la Romprest necesită o abordare detaliată şi profesionistă, menţionând că au solicitat timp de mai multe săptămâni realizarea unui proiect de hotărâre distinct pe această speţă.

„Dincolo de atacurile publice permanente, partenerii”noştri de guvernare locală, prin doamna Armand, ignoră în totalitate solicitările legitime ale grupului PNL. Noi am solicitat de săptămâni bune, după apariţia raportului Ministerului Finanţelor, realizarea unui proiect de HCL distinct pentru aceasta speţă, nu ca un articol introdus la grămadă cu alte peste 20 de procese deja în derulare, aşa cum au încercat ieri. Din nou şi din nou, primarul minte: termenul pentru recuperarea prejudiciului constatat este de 180 de zile, deci timp ar mai fi. Solicităm public şi pe această cale un HCL distinct, cu toate avizele aparatului de specialitate, pe acest subiect:recuperarea acestui prejudiciu necesită o abordare distinctă, detaliată şi profesionistă”, arată un comunicat de presă al PNL Sector 1.

Consilierii liberali ai Sectorului 1 susţin că declaraţia primarului Clotilde Armand, care susţine că a solicitat împuternicirea pentru procesele cu Romprest, este o minciună şi îi solicită edilului să explice de ce tocmai acum cere împuterniciri pentru procese, din moment ce pentru alte 20 de acţiuni în instanţă nu a cerut. 

„Am aflat din proiectul de HCL că sunt peste 20 de acţiuni în instanţă iniţiate de primar în nume propriu, de luni de zile. Ori nu a avut nevoie de împuternicire la acel moment, deci nu are nici acum (practica instanţelor nu este unitară), ori a avut de la început nevoie de împuternicire şi a cerut-o abia după multe luni de zile. Iar asta se numeşte incompetenţă, iar avocatul selectat de doamna Armand şi plătit regeşte din bani publici ar trebui să plece acasă. Dar tocmai ieri primarul a refuzat să valideze un proiect de HCL prin care era constituită o comisie de evaluare a acestei doamne avocat Trandafir, în mod complet abuziv. Solicităm public primarului să explice public de ce cere abia acum împuterniciri pentru zeci de procese iniţiate fără măcar să informeze Consiliul Local, care sunt rezultatele avocatei Trandafir şi ce măsuri a dispus având în vedere greşelile flagrante constatate, pe care vrea să le ratifice ex-post cu mâna consilierilor locali”, a declarat Sebastian Burduja, preşedintele PNL Sector 1.

Conform sursei citate, proiectul de HCL este public, oricine poate verifica modul în care au formulat mandatul: împuternicirea primarului pentru „orice acţiune necesară”.

„O asemenea formulare este nemaiîntâlnită, extrem de vagă şi atrage după sine răspunderea celor care votează acest cec în alb, adică a consilierilor. Altfel spus, primarul poate face orice, răspunderea aparţine consiliului. Toate aceste întrebări şi probleme denotă o lipsă majoră de profesionalism în abordarea unei probleme care costă locuitorii sectorului 1 sute de milioane de lei anual. Am susţinut şi vom susţine fără rezerve toate demersurile legale de rezolvare a acestei probleme, fără a-i expune pe cetăţeni la riscul major al pierderii unor procese pe mâna unor administratori şi avocaţi complet incompetenţi, după cum propria lor abordare o demonstrează”, mai indică sursa menţionată.

„În ceea ce priveşte referirile doamnei Armand la alegerile interne din PNL, îi atrag atenţia să nu mai amestece politica şi administraţia. Când m-a rugat anul trecut să vorbesc cu dl. Cîţu, ministrul Finanţelor la acea vreme, pentru a verifica modul în care a fost gestionat bugetul primăriei sectorului 1 în epoca Tudorache, am făcut-o cu cea mai mare plăcere. Se pare că dânsa a uitat repede.  Politica şi administraţia sunt două lucruri complet diferite, deşi de luni de zile nu pare să facă diferenţa între ele. Votul colegilor consilieri, modul abuziv în care îşi face treaba şi lipsa de profesionalism nu au nicio legătură cu un candidat sau altul din alegerile interne ale PNL. În plus, o anunţ pe această cale că poziţia mea privind această competiţie este publică, aşa cum am explicat aici. Sunt convins că o cunoaşte, dar nu-i ajută poveştii pe care încearcă să o spună”, a mai spus Burduja.

Nu în ultimul rând, consilierii liberali susţin că primarul şi avocatul selectat de dânsa trebuie să vină în cel mai scurt timp posibil cu un HCL district, documentat şi fundamentat pe deplin, în mod profesionist, nu pe genunchi, şi va primi votul din partea PNL, conchide sursa amintită.

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a afirmat că mai multe proiecte importante nu au fost votate de consilierii PNL şi PSD în şedinţa Consiliului Local şi a precizat preluarea administrării parcurilor Cişmigiu şi Herăstrău pentru a putea fi restaurate.

„Nu au votat pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 50 de milioane de euro cauzat de Compania Romprest, prejudiciu constatat într-un proces verbal şi asumat chiar domnul premier Florin Cîţu”, a aratat Armand.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare