PNL scade în sondaje, AUR atrage electorat. Care sunt motivele | ANALIZĂ

0
Publicat:

Un sondaj CURS, realizat la comanda PSD, situează partidul condus de Marcel Ciolacu pe primul loc în intențiile de vot la alegerile parlamentare, cu 32%. AUR și PNL sunt la egalitate, cu 19%, iar USR ar obține 12%.

PNL scade în sondaje, AUR atrage electorat. Care sunt motivele ANALIZĂ / FOTO: Colaj

Conform sondajului, UDMR ar atinge pragul electoral, cu un scor de 5%. Partidul condus de Diana Șoșoacă, S.O.S România, are 4% din intențiile de vot, la același scor situându-se și PMP.

Sondajul a fost realizat în perioada 24-31 august, faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor, pe un eşantion de 1.067 de persoane, în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

Ce spun specialiștii

Contactat de „Adevărul“, analistul politic George Jiglău susține că sondajul CURS reflectă așteptările referitoare la creșterea AUR în sondaje.

„Nu mi se pare surprinzător și ar trebui să ne așteptăm la sondaje care dau AUR sus, peste sau la egalitate cu PNL, și cu PSD destul de bine în față. Nu este o veste rea faptul că AUR crește, creșterea AUR, până la un anumit nivel, obligă celelalte partide să lucreze împreună pentru a izola AUR. (..) Per total, cred că celelalte partide, într-o formă sau alta, izolează AUR fie că nu se coalizează cu AUR în opoziție, fie că nu îl includ la guvernare“, susține analistul.

Chestionat dacă PNL poate recupera puncte în sondaje, George Jiglău susține că liberalii au o problemă de discurs și de identitate, iar de aici și poziția în sondaje.

„PNL are o problemă generală cu faptul că scade și dacă AUR nu există. PNL se învârte cam în jur de 20% din procente, nu e prea des peste. PNL are o problemă de discurs de câțiva ani încoace, care vine din faptul că nu prea știu ideologic vorbind unde se află. Una peste alta, ei au o problemă cu faptul că e USR în preajmă și fură din electoralul care e anti-PSD“, susține George Jiglău.

Sociologul Mircea Kivu a precizat pentru „Adevărul“ că PNL se află într-o scădere de câteva luni, în timp ce AUR „are o politică foarte agresivă de atragere a electoratului“.

„Se orientează în zone în care celelalte partide nu prea se îndreaptă, mă refer la zonele cele mai sărace ale României. Plus campanie pe rețelele sociale, unde celelalte partide sunt absente. Au motive să crească“, a precizat sociologul despre creșterea AUR în sondaje.

În ceea ce privește situația PNL, sociologul susține că liberalii ar trebuie să se reinventeze: „Pentru că în momentul de față nu mai este nici partid liberal, are niște accente naționaliste, unde este concurat puternic de AUR. Nu prea văd cum ar putea să crească dacă nu se reinventează complet“.

În ceea ce privește situația PSD, sociologul consideră că în funcție de cum abordează reforma fiscală își poate consolida sau pierde din electorat. 

USR, 12% în sondaje

Referitor la scorul de 12% al USR, Mircea Kivu susține că partidul a ratat șansa de a deveni exponentul opoziției: „Deși este în opoziție, AUR îi cam ia fața. Nu reușește să se impună ca lider de opoziție, ceea ce ar trebui să facă“.

Analistul George Jiglău consideră că alegerile parlamentare vor fi un test pentru partidul condus de Cătălin Drulă, chiar dacă în mod sigur, așa cum arată sondajele, intră în Parlament. „Faptul că trec pragul electoral cu undeva spre 10% cred că e maximul pe care îl pot aștepta“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete