PNL: „Menţinem nominalizarea lui Silaghi la Transporturi“. Liberalii prezintă realizările „ministrului fără bilanţ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii îl susţin în continuare pe Ovidiu Silaghi pentru postul de ministru al Transporturilor, în ciuda faptului că preşedintele Traian Băsescu a criticat modul în care acesta a condus ministerul în Guvernul Ponta I.

Într-un comunicat dat publicităţii luni seara, Partidul Naţional Liberal arată că „menţine propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie numit la conducerea Ministerului Transporturilor“, în contextul în care, anterior, şeful statului a afirmat că fostul ministru al Transporturilor nu s-a remarcat cu nimic în perioada în care deţinea acest portofoliu (n.r.: în Guvernul Ponta I) şi a subliniat că nu doreşte să îi încredinţeze dificila sarcină a privatizării CFR Marfă.

„PNL consideră oportună prezentarea unora dintre cele mai importante acţiuni desfăşurate de domnul Silaghi în perioada mandatului său în fruntea Ministerului Transporturilor“, se arată în comunicat.

Astfel, susţin liberalii, Silaghi a fost responsabil, printre altele, pentru: „iniţierea negocierilor cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională, privind deblocarea POS Transport şi a discuţiilor referitoare la această temă în cadrul Acordului cu FMI“; „rezilierea Contractului pentru tronsonul Nădlac-Arad pentru suspiciuni de  fraudă confirmate“; „finalizarea mai multor tronsoane de autostradă“, „asigurarea condiţiilor de transparenţă pentru proiectele lansate de MTI“, dar şi „începerea proiectului de privatizare a CFR Marfă, care a fost blocat de CSAT“.

Săptămâna trecută, Silaghi a fost nominalizat de Biroul Politic Naţional al PNL pentru a prelua funcţia de ministru al Transporturilor, primind 47 de voturi „pentru“ şi cinci „împotrivă“. Mai mulţi liberali au susţinut că era varianta cea mai potrivită, în timp ce Klaus Iohannis – întrebat care a fost criteriul care a stat la baza nominalizării lui Silaghi – a declarat: „pe criteriul că aşa am hotărât în partid“.

Pe de altă parte, unul dintre criteriile evocate atât de liberali, cât şi de social-democraţi, este că Silaghi are deja experienţă la Ministerul Transporturilor, însă preşedintele Traian Băsescu a dat de înţeles, prin declaraţiile făcute luni seara, că această experienţă este irelevantă.

„Nu s-a evidenţiat deloc“,  a arătat preşedintele, afirmând că a dovedit o „ineficienţă totală“.  Silaghi este, în opinia preşedintelui, „un om fără performanţă“.

Fost  ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012, el s-a remarcat la final de mandat ca fiind „ministrul fără bilanţ“.

În august 2012, Silaghi promitea că va finaliza procesul de privatizare a CFR Marfă până în luna decembrie a aceluiaşi an, promisiune care nu  a fost, însă, îndeplinită, deşi ministrul susţinea că, inclusiv în cazul celui mai pesimist scenariu, acest deziderat va fi atins.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a susţinut pe Ovidiu Silaghi pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi a declarat, după întâlnirea cu şeful statului, că liberalii nu se vor lăsa „intimidaţi“ de acţiunile preşedintelui, dar a recunoscut că este posibil ca Silaghi „să nu fie dorit“.

„Îl susţin pe Ovidiu Silaghi. Cred că întruneşte atributele necesare pentru a conduce acest minister. A fost la conducerea acestui minister timp de şase luni“, a mai spus Antonescu, fără a specifica, însă, calităţile care îl recomandă pe Silaghi.

La rândul lui, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat că Ovidiu Silaghi a fost „un ministru bun“, adăugând că „problema“ pe care acesta a avut-o cu Agenţia Naţională de Integritate „s-a rezolvat între timp“.

Şi Relu Fenechiu, ministrul demisionar de la Transporturi, condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, şi-a exprimat susţinerea pentru Ovidiu Silaghi, arătând că „îi va sta alături“ imediat ce acesta va prelua conducerea ministerului.

După alegerile din decembrie 2012, Ovidiu Silaghi a fost înlocuit cu Relu Fenechiu. În noiembrie 2012, el  a fost declarat incompatibil de ANI, după ce s-a descoperit o diferenţă de aproximativ 200.000 de lei între veniturile încasate de acesta şi cheltuieli. Deşi a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, nu a mai fost susţinut pentru a intra în următorul guvern.

La scurt timp după  ce a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Transporturilor, Silaghi a ţinut să sublinieze că a câştigat procesul cu ANI în luna aprilie a acestui an.

„Constatarea ANI a fost pentru mine o piedică în a face parte din Guvernul Ponta II. Am câştigat procesul cu ANI în aprilie“, a afirmat el, dând asigurări că doreşte să continue colaborarea cu fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.

„În discuţiile cu Fenechiu am stabilit continuarea proiectelor şi, cum dânsul a preluat de la mine Ministerul Transporturilor în aceiaşi termeni, vom colabora în continuare. Colaborarea mea cu ministrul Fenechiu a continuat şi după ce am părăsit Ministerul Transporturilor, în calitate de preşedinte al Comisiei de Afaceri Europene “, a mai spus Silaghi.

Întrebat cât preconizează că se va afla în fruntea Ministerului Transporturilor, liberalul a răspuns: „Nu pornim cu ideea că avem mandate scurte sau lungi, pornim cu ideea că avem treabă de făcut“.

În declaraţiile sale, preşedintele Băsescu i-a atacat, însă, atât pe Fenechiu, cât şi pe Silaghi. Referindu-se la acesta din urmă, Băsescu a afirmat că va lua decizia finală pe 23 august, recunoscând însă că unul dintre motivele pentru care nu respinge propunerea este din teama că i se va propune o variantă mai proastă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”