PNL îi cere Avocatului Poporului să sesizeze la CCR plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor. Ce spune Victor Ciorbea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ciorbea

PNL a depus, vineri, la Avocatul Poporului cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate în cazul ordonanţelor de urgenţă nr. 54/2017 şi nr. 55/2017, adoptate de Guvern în data de 4 august, privind şcolile doctorale şi plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului. Victor Ciorbea a răspuns că va acţiona „cât mai repede şi cât şi mai constituţional, legal".

„Partidul Naţional Liberal a depus o sesizare către Avocatul Poporului pentru ordonanţa 54 care se referă la şcolile doctorale şi pentru ordonanţa 55, cea care se referă la plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor. Am exprimat mai multe motive în cererea de sesizare, dar în fapt, domnul Liviu Dragnea aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă a comis-o din nou. Dumnealui a convocat de la sine putere pe data de 7 august sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a întâlnit în data de 8 august, deci lucrurile din acest punct de vedere sunt extrem de clare. Îngrijorătoare este bătaia de joc pe care o arată PSD, un partid aflat la guvernare, faţă de lucruri simple, legi, regulamente şi Constituţie”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, după ce a depus sesizarea.

Liberalul a afirmat că cererea vizează procedura în care a fost sesizat Parlamentul, precizând că „nu s-a intrat pe fondul ordonanţelor”.

„Ne referim la procedura în care s-a sesizat Camera Deputaţilor, adică s-a încălcat Constituţia. Trebuia întâi să se întrunească Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, preşedintele Camerei Deputaţilor să solicite sesiune extraordinară. Domnul Liviu Dragnea pe 7 a solicitat de la sine putere, a plecat în vacanţă şi pe data de 8 s-a întrunit Biroul Permanent al Camerei şi n-a mai fost un preşedinte care să solicite sesiune extraordinară. Noi nu am intrat pe fondul ordonanţelor, ci doar pe respectarea Constituţiei şi regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului”, a spus liberalul.

Dumitrescu a precizat că nu ştie poziţia oficială a PNL în privinţa susţinerii măsurii de plafonare a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, dar crede că partidul susţine acest lucru.

„Opinia mea este că 8.500 de lei este un plafon corect”, a mai spus Dumitrescu.

Liberalii reclamă faptul că OUG privind şcolile doctorale nu-şi justifică urgenţa, iar în cazul ordonanşţei 55 că nu se regăseşte "nicio situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată".

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, vineri, că va analiza sesizarea Partidului Naţional Liberal cu privire la ordonanţele de urgenţă legate de şcolile doctorale şi plafonarea indemnizaţiilor pentru cerşterea copilului, precizând că va încerca să rezolve aspectele reclamate de liberali „cât mai repede şi cât şi mai constituţional, legal".

"În legătură cu memoriul depus astăzi, el se referă în esenţă, cât am reuşit să-l răsfoiesc în câteva secunde, la două ordonanţe de urgenţă, 54 şi 55 de anul acesta, (...) atacate pe mai multe motive, şi anume se invocă faptul că nu ar fi fost convocate în mod legal şi constituţional cele două Camere şi unele elemente extrinseci, respectiv lipsa urgenţei şi a cazurilor excepţionale care să justifice adoptarea unor OUG. Vom analiza toate aceste aspecte şi vom încerca să le rezolvăm cât mai repede şi cât mai constituţional, legal", a declarat Victor Ciorbea.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie