PNL a tranşat sancţiunile pentru penalii din partid. Gorghiu: Se aplică pentru viitor. Cine sunt liberalii care scapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu şi Vasi

Conducerea PNL s-a reunit astăzi pentru a stabili sancţiunile care vor fi aplicate corupţilor din partid în funcţie de faza procesuală în care se află, urmând ca mâine Consiliul Naţional să voteze noul statut al PNL.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea: Doamna Alina Gorghiu a anunţat că sancţiunile decise de PNL împotriva celor care au probleme penale se vor aplica doar în viitor, nu şi pentru cei care au fost până acum condamnaţi de Justiţie. Iată cum cei din PNL, care toată ziua atacă alte partide pe tema Justiţiei, ii amnistiază pe toţi liberalii care au probleme penale. Este un act de maximă ipocrizie şi o bătaie de joc la adresa electoratului. Din acest moment, partidul doamnei Gorghiu ar trebui să tacă în tot ceea ce înseamnă tema integrităţii clasei politice. PNL nu mai are niciun fel de legitimitate să mai discute pe acest subiect dacă nu vor să se facă de ruşine.

Conducerea PNL a stabilit ca sancţiunile aplicate celor certaţi cu legea să nu se aplice retroactiv, ci să aibă efect doar asupra celor care, în viitor, vor avea probleme penale. „Noi intrăm cu o propunere, vedem ce va dispune adunarea de mâine de la Piteşti. Propunerea e că modificarea statutului pe criterii de integritate se va aplica pentru viitor, nu retroactiv“, a spus Alina Gorghiu, după şedinţa conducerii PNL.

Copreşedintele PNL a mai anunţat că s-a introdus în Statut o normă tranzitorie, prin care, „cei care sunt în acest moment condamnaţi într-o instanţă şi se află într-o funcţie de conducere să îşi piardă acea funcţie de conducere, dar nu şi calitatea de membru de partid“.

În plus, pe viitor, cei care vor avea o condamnare în primă instanţă, vor fi suspendaţi de drept din calitatea de membru, la fel ca şi cei condamnaţi definitiv. Sancţiunile se vor aplica pentru toate faptele penale săvârşite cu intenţie. „Am luat opiniile foarte multor specialişti în domeniul juridic, şi din partid şi din afara partidului, şi aşa cum şi dumneavoastră ştiţi la fel de bine există o problemă în cazul în care introduci modificarea retroactiv, pentru că orice fel de acţiune în contencios-administrativ le-ar da câştig de cauză membrilor, iar aceste modificări noi nu le facem pentru că avem o problemă cu cineva, personal”, a mai arătat Gorghiu.

În martie, Biroul Permanent Naţional al PNL a adoptat cu unanimitate de voturi, modificările la statutul partidului, care se referă la sancţiuni politice aplicate membrilor cu probleme penale, în funcţie de faza procesuală în care se află.

Nu s-a înregistrat niciun vot împotriva rezoluţiei care cuprinde modificările la statutul partidului, în sensul în care membrii PNL cu probleme penale vor fi sancţionaţi în funcţie de fazele procesuale.  Potrivit proiectului adoptat în BPN, odată cu trimiterea în judecată membrii PNL vor fi suspendaţi din funcţiile politice de conducere pe care le deţin. În cazul condamnării în primă instanţă, membrii PNL vor fi suspendaţi de drept şi din calitatea de membru, urmând ca în cazul în care sunt condamnaţi definitiv să-şi piardă, de drept, calitatea de membru. De asemenea, în cazul în care se dispune arest preventiv împotriva unui membru al PNL, acesta va fi suspendat şi din funcţia de conducere politică şi din calitatea de membru, până la încetarea măsurii preventive.

Unul din greii partidului care iese basma curată este Sorin Frunzăverde, liderul de la Caraş-Severin, pentru care s-a luat măsura controlului judiciar, însă noul statut prevede sancţiuni doar pentru cei arestaţi preventiv, nu şi suv control judiciar.

Şi deputatul PNL Mircea Roşca se află tot sub control judiciar, ceea ce înseamnă că modificările partidului nu-l lovesc în niciun fel.

Alţi liberali care au probleme cu legea şi cărora nu li se aplică sancţiunile prevăzute în statut sunt:

Senatorul PNL Dian Popescu, copreşedintele PNL Gorj, a fost condamnat la 5 luni de închisoare cu suspendare în dosarul «Lotul Peştişani».

• Fostul preşedinte ANSVA, Marian Zlotea, secretar general adjunct al PDL, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat, printre altele, că îi obliga pe inspectorii din Bucureşti să cotizeze lunar la PDL cu câte 3.000 de lei pentru a îşi păstra locul de muncă. Potrivit rezoluţiei adoptate astăzi de PNL,  Zlotea ar fi trebuit retras din funţia de secretar general adjunct al partidului.

• Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare. Având în vedere că decizia este definitivă, Ţurcanu ar fi trebui radiat din partid. 
 
Modificările statutului vor fi prezentate Consiliului Naţional de mâine, spre aprobare. Imediat după ce rezoluţia este adoptată la nivelul Consiliului Naţional, modificările aduse statutului vor lua calea Tribunalului, pentru a fi înregistrate.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget