PNL a terminat negocierile interne privind funcţiile de prefect din Guvern. Cum arată distribuirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PNL Ludovic Orban a avut vineri o întâlnire cu liderii liberali din teritoriu pentru a negocia împărţirea funcţiilor de secretari de stat, prefecţi şi reprezentanţi la alte agenţii şi oficii. Potrivit surselor Adevărul, primele 20 de filiale ale formaţiunii care au avut rezultate bune la algerile parlamentare beneficiează de câte un secretar de stat şi două poziţii în conducerea unor agenţii şi oficii.

Astfel, primele 20 de filiale ale formaţiunii, cu rezultate foarte bune la alegerile parlamentare, vor avea un secretar de stat şi două poziţii în conducerea unor agenţii sau oficii. De cealaltă parte, filialele cu cele mai slabe rezultate se aleg doar cu un secretar de stat.

De asemenea, filialele cu scoruri foarte bune bune la alegerile legislative ar putea avea şi prefecţi, au adăugat sursele citate, însă referitor la împărţirea funcţiilor de prefecţi vor mai fi discuţii, săptămâna viitoare, în coaliţia de guvernare formată din cele trei partide - PNL, USR PLUS şi UDMR.

Celelalte organizaţii ale PNL vor avea două poziţii, una de secretar de stat şi şefia unei agenţii, mai arată sursele citate.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!