PNL a stabilit echipa care va pregăti campaniile din 2019. Cine sunt cei 14 liberali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre persoanele care se vor ocupa inclusiv de organziarea campaniei lui Klaus Iohannis. FOTO Inquam Photos

Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit sâmbătă dimineaţă oamenii care vor face parte din echipa care se va ocupa de pregătirea campaniilor pentru europarlamentare şi prezidenţiale.

Din această echipă fac parte acele persoanele care au mers la întrevederea privată cu preşedintele Klaus Iohannis de marţi aseară, o parte fiind fostul PDL, iar o parte din vechiul PNL.

Potrivit unor surse politice, din rândul foştilor PDL-işti, în echipa de organizare a campaniilor vor fi: Emil Boc (primarul municpiului Cluj-Napoca),  Vasile Blaga (fostul co-preşedinte al PNL),  Raluca Turcan (prim-vicepreşedinte PNL), Gheorghe Falcă (vicepreşedinte PNL) şi preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Reprezentanţii vechiului PNL care au fost la întâlnire cu Iohannis şi sunt în echipa de campanie sunt: preşedintele Ludovic Orban, Alina Gorghiu (fostul preşedinte al PNL), Iulian Dumitrescu (prim-vicepreşedintele PNL),  Cristian Buşoi (liderul PNL Bucureşti), Marian Petrache (vicepreşedinte PNL) şi fostul deputat Dan Motreanu.

Celor menţionaţi mai sus li se adaugă secretarul general, Robert Sighiartău, şi alţi doi prim-vicepreşedinţi, Mircea Hava şi Ilie Bolojan.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete