PNL a pierdut protocolul USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL a pierdut orginalul documentului protocolului de înfiinţare a alianţei politice Uniunea Social Liberală, solicitând Tribunalului Bucureşti o copie legalizată pentru a demara procedurile de denunţare a USL, urmând ca Delegaţia Permanentă să decidă marţi demararea procedurilor.

Surse din cadrul PNL au precizat, pentru Mediafax, că după ce la nivelul conducerii partidului, înaintea Congresului PNL, s-a luat decizia denunţării juridice a USL, liberalii au constatat că nu deţin orginalul documentului de constituire al alianţei.

Astfel, pentru a iniţia procedurile juridice la Tribunalul Bucureşti în sensul denunţării USL, PNL a trebuit să solicite de la instanţă o copie legalizată a protocolului, document necesar în dosar alături de cererea de desfiinţare a alianţei.

Copia protocolului USL a fost ridicată de reprezentanţii PNL de la Tribunalul Bucureşti în urmă cu o săptămână.

Potrivit surselor citate, la nivelul Delegaţiei Permanente a PNL, care se va întruni marţi, va fi prezentată o informare asupra procedurilor judiciare de denunţare a USL, dar şi a Alianţei de Centru Dreapta dintre PNL şi PC.

Citeşte şi:

Ponta, mesaj pentru liberali: Mulţumesc PNL pentru aportul la construirea USL!

Premierul Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook, chiar în timpul Congresului PNL, în care le transmite liberalilor mulţumiri pentru faptul că au pus umărul la formarea USL.

Parlamentul a adoptat declaraţia prin care cere demisia lui Băsescu. UDMR s-a abţinut. Ponta: Astăzi a existat USL

Deputaţii şi senatorii au adoptat, cu 344 de voturi „pentru“, 17 „abţineri“ şi niciun vot împotrivă, proiectul de declaraţie prin care se cere demisia efectivă a preşedintelui Traian Băsescu, în urma scandalului izbucnit între fratele său şi Bercea Mondial. Declaraţia a fost citită de senatorul PSD Gabriela Firea, aflată în proces cu preşedintele.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Polonezii își vor putea construi adăposturi antieriene fără permisiune. Proiect adoptat de Guvernul de la Varșovia
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
De ce iarna sunt zilele mai scurte și ce se întâmplă după echinocțiul de toamnă: tradiții și superstiții fascinante. Ce să faci pe 22 septembrie
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”