PNL a contestat la Curtea Constituţională modificările la Legea ANI, care invalidează deciziile din 2007-2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Ludovic Orban

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că PNL a depus la Curtea Constituţională (CCR) sesizarea privind modificările la Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi cere societăţii să „strige din răsputeri“ demisia lui Liviu Dragnea.

„PNL a finalizat contenstaţiile la Curtea Constituţională pe legea care modifică funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prin invalidarea tuturor deciziilor confirmate în instanţă ale acestei Agenţii în perioada 2007-2013, de către parlamentari ai României. (...) Prin legea de funcţionare a ANI, practic, s-au anulat decizii definitive ale instanţelor de judecată”, a declarat Raluca Turcan la Parlament.

Ea a mai spus că Parlamentul României ar trebui să se îndepărteze de Liviu Dragnea, iar societatea ar trebui să îi “strige din răsputeri” demisia. „Grupul infracţional Dragnea din Camera Deputaţilor a lovit din nou. Lucrul acesta nu poate fi tolerat, cred că întreg Parlamentul ar trebui să se disocieze de Liviu Dragnea, cred că societatea ar trebui să strige din răsputeri demisia lui Liviu Dragnea, pentru că atunci când este să terfelească imaginea României în străinătate şi imaginea Parlamentului în lume, Liviu Dragnea nu are nicio reţinere şi scrie scrisori în numele tuturor parlamentarilor, ca şi cum domnia sa s-ar suprapune cu toţi cei care au fost votaţi în această instituţie. Trebuie să îşi respecte obligaţiile de preşedinte”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL.

Raluca Turcan i-a cerut demisia liderului social-democraţilor, stoparea dezbaterilor din comisia care modifică legile justiţiei şi aşteptarea unor puncte de vedere ale instituţiilor europene. „PNL nu poate tolera şi încuraja un asemenea comportament din partea PSD şi ALDE, în special din partea lui Liviu Dragnea, şi încă o dată, în mod oficial, îi solicităm demisia lui Liviu Dragnea, stoparea dezbaterilor pe legile justiţiei, aşteptarea unui punct de vedere de la instituţiile din domeniul justiţiei, partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi aşteptarea unei evaluări şi a unui studiu de impact al acestor legi”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.

Parlamentul a adoptat, la iniţiativa deputatului PSD Florin Iordache, modificarea legii ANI, care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept.

„Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 96/2013 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”, se arată în iniţiativa legislativă înregistrată la Parlament de Florin Iordache pe 21 noiembrie şi intrată în dezbatere în procedură de urgenţă.

În sesizarea depusă la CCR, PNL reclamă încălcarea reglementărilor legale privind normele de tehnică legislativă, a competenţei Camerelor, precum şi principiul neretroactivităţii legii civile.

Liberalii mai arată că dispoziţiile art.I şi ale art. II sunt neconstituţionale pentru că încalcă principiul colaborării loiale între autorităţile şi instituţiile publice din România ataşat dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie.

„De asemenea, încălcarea cu bună ştiinţă a Deciziei CCR nr.619/2016 reprezintă o sfidare a Curţii Constituţionale, autoritate publică autonomă de rang constituţional, fundamentală pentru asigurarea respectării Constituţiei şi o altă încălcare a principiului colaborării loiale”, susţine PNL.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală