PNL a cerut în plen demisia lui Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu FOTO Adevărul

Senatorul PNL Cristian Bodea a cerut, miercuri, în plenul Senatului, demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru interpretarea votului în cazul Şova, citind un text de demisie pe care i l-a înmânat lui Tăriceanu, pentru ”a-l executa”.

Bodea a precizat că decizia în cazul votului pentru arestarea lui Dan Şova a fost ”o faptă cu premeditare, pusă la cale în laboratoarele PSD şi executată cu minuţiozitate de preşedintele Senatului”.

Pentru aceste motive, grupul PNL a cerut preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu să ”execute” şi următorul text: ”Demisie, subsemnatul Călin Popescu Tăriceanu, demisionez prin prezenta, din funcţia de preşedinte al Senatului începând de astăzi, 1 aprilie 2015. Motivez demisia prin faptul că în cazul cererii de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, am încălcat flagrant Constituţia României, care stipulează că legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră şi am nesocotit deciziile Curţii Constituţionale”, a citit Bodea, de la tribuna Parlamentului.

Senatorul liberal i-a înmânat lui Călin Popescu Tăriceanu textul ”demisiei”, pentru a a-l executa.

”Aţi făcut o compunere foarte frumoasă, e bună de citit la televizor. Cu toate că văd că nu respectaţi Regulamentul, ca să nu se interpreteze ca o limitare a libertăţii la expresie, v-am lăsat să ţineţi tot speech-ul”, a spus Tăriceanu, în replică la solicitarea PNL.

Citeşte şi:

100 de zile de mandat. Iohannis: Fostului preşedinte Băsescu îi prieşte pensia. E foarte vocal şi postac

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut marţi, la Palatul Cotroceni, o conferinţă de presă cu ocazia împlinirii a o sută de zile de la preluarea funcţiei prezidenţiale.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură