PMP îl propune premier pe Traian Băsescu: „România are nevoie de un lider puternic care cunoaşte instituţiile statului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinţii executivi ai PMP, Eugen Tomac şi Valeriu Steriu, au anunţat că fostul preşedinte Traian Băsescu este propunerea de premier a partidului.

„PSD şi-a desemnat candidatul la funcţia de premier, pe domnul Dragnea. Probabil, domnul Predoiu rămâne opţiunea celor de la PNL. Noi, după 11 decembire, suntem convinşi că putem propune cel mai bun prim-ministru pe care îl poate avea România şi vom merge pe această formulă. România are nevoie de un lider puternic care cunoaşte instituţiile statului şi suntem convinşi că cel mai bun prim-ministru poate fi preşedintele Traian Băsescu“, a spus Eugen Tomac, într-o conferinţă susţinută împreună cu Valeriu Steriu, celălalt preşedinte executiv al PMP. 

De partea celaltă, social-democraţii au început să fluture numele lui Liviu Dragnea ca singura soluţie a partidului pentru funcţia de premier, chiar dacă şeful PSD a spus că propunerea de premier va fi anunţată abia după alegerile parlamentare, pentru a nu fi linşat mediatic. Invitat la Adevărul Live, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, al doilea om în ierarhia de partid, a spus că Liviu Dragnea este prima opţiune pentru funcţia de premier. „Categoric Liviu Dragnea“, a răspuns Mihai Fifor, care nu vede ca o piedică pentru PSD faptul că Liviu Dragnea este condamnat la un an cu suspendare în dosarul „Referendumul“. „Nu aş vrea să discutăm subiectul condamnării lui Liviu Dragnea. Dosarul ar trebui să fie văzut altfel. E un dosar cu o condamnare politică, care nu a avut nimic de a face cu corupţia“, a răspuns Fifor. 

Şi Partidul România Unită (PRU), condus de deputatul Bogdan Diaconu, a prezentat oferta guvernamentală a partidului, cu Victor Ponta în funcţia de premier şi cu Sebastian Ghiţă în cea de ministru al Comunicaţiilor. Cabinetul prezentat de Bogdan Diaconu, pe pagina sa de Facebook, este condus de Victor Ponta şi are următoarea componenţă: Bogdan Diaconu - MAI, Daniel Savu - MApN, Camelia Khraibani - Sănătate, Mihai Sturzu - Cultură, Ionuţ Goidescu - Mediu, Gheorghe Saghian - Agricultură, Sebastian Ghiţă - Comunicaţii, Ion Eparu - Educaţie, Mirel Palada - Muncă, Andrei Piticaş - Transporturi, Ioan Axente - Economie, Ionuţ Săvoiu - Dezvoltare Regională, Dumitru Badrăgan - Justiţie, Mihai Precup - Finanţe, Cristina Iţcuş - Fonduri Europene şi Sarmiza Andronic - Diaspora.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani