PMP anunţă că ia în calcul propunerea unui referendum pe tema pensiilor speciale pentru parlamentari şi aleşii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camera Deputaţilor Foto INQUAM PHOTOS

Reprezentanţii PMP au anunţat că iau în calcul "provocarea unei discuţii” privind convocarea unui referendum pe tema pensiilor speciale ale parlamentarilor şi aleşilor locali. Liderul partidului, Eugen Tomac, spune că discuţia despre un referendum ar trebui să aibă loc în condiţiile în care nu există "un consens politic” în acest sens, iar în lege sunt "improvizaţii” în ceea ce priveşte pensiile.

"Având în vedere evoluţia lucrurilor, inclusiv în ceea ce priveşte eliminarea pensiilor pentru parlamentari, care nu vor fi eliminate, la fel cum nu vor fi eliminate nici pensiile pentru aleşii locali, PMP ia în calcul să propună un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale”, a declarat Eugen Tomac jurnaliştilor, sâmbătă, la Sinaia, la finalul reuniunii Colegiului Naţional al PMP, în care liderii partidului au discutat strategia pentru alegerile care vor avea loc în acest an.

Liderul PMP a precizat că ia în calcul "provocarea unei discuţii” privind un referendum pe acest subiect în contextul în care nu există consens politic. 

"Atât timp cât vom avea improvizaţii legislative legate de această temă şi vor exista discrepanţe uriaşe în ceea ce priveşte sistemul de pensii şi nu vom avea un consens pentru a-i mulţumi şi pe magistraţi şi pe militari, dar şi pe profesori, dar şi pe medici şi pe oameni care o viaţă întreagă au lucrat şi astăzi au o pensie mizerabilă, această supărare în societate va exista şi dacă nu avem un consens politic pe această temă, poate este cazul să convocăm chiar un referendum”, a mai spus Tomac.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte