PMP a adunat peste un milion de semnături de susţinere pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac, preşedinte PMP - FOTO Eduard Enea

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a anunţat sâmbătă, că partidul pe care îl conduce a adunat peste un milion de semnături de susţinere pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi, acest proiect de lege a trecut de Senat şi urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor.

Eugen Tomac a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că PMP a strâns peste un milion de semnături de susţinere pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi de scrutin şi reprezentanţii partidului vor merge cu acest mesaj la Camera Deputaţilor.

“Vom merge cu acest mesaj în Parlament. Legea cu privire la modificare Legii 115/2015 privind alegerea administraţiei publice locale a fost depusă de PMP încă din 2016. Această iniţiativă legislativă a fost adoptată de Senat, deci legea cu privire la alegerea primarilor în două tururi a trecut de Senat. Acum vom merge cu cele un milion de semnături în Parlament, pentru a le cere şi deputaţilor să voteze revenirea la alegerea primarului în două tururi”, a declarat Eugen Tomac.

El a precizat că PNL, USR şi ALDE vor susţine acest proiect de lege.

“PNL în mod sigur susţine revenirea la alegerea primarului în două tururi şi am discutat acest subiect cu domnul Orban, sigur şi USR-ul şi m-a asigurat şi domnul Vosganian că ALDE va vota pentru alegerea primarului în două tururi. În PSD apele sunt împărţite”, a mai spus liderul PMP.
Eugen Tomac a precizat că dacă totuşi acest proiect de lege nu va trece de Camera Deputaţilor atunci PMP îi va solicita preşedintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum pe acest subiect, care să aibă loc pe data de 26 mai 2019, atunci când sunt programate şi alegerile europarlamentare.

Tomac a mai menţionat că şi proiectul de lege al PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300, a trecut de Senat şi urmează să fie votat în Camera Deputaţilor, solicitând punerea cât mai urgent pe ordinea de zi a celor două proiecte de lege.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare