PMB: „Aşa-zisa şedinţă“ de azi a CGMB este doar un exerciţiu de imagine al consilierilor PNL şi USR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Gabriela Firea şi consilierul general Marian Orlando Culea. FOTO Mediafax

Primăria Capitalei transmite luni, după ce şedinţa extraordinară a Consiliului Generalîn care ar fi trebuit prezentată situaţia economică a companiilor municipale şi a RADET şi ELCEN nu a mai avut loc din lipsă de cvorum, PSD, ALDE şi PMP boicotând şedinţa, pentru că ordinea de zi ar fi trebuit să conţină cel puţin un proiect de hotărâre, aşa cum prevede legea, pentru a putea fi convocat Consiliul.

„Aşa-zisa şedinţă de azi a Consiliului General este doar un exerciţiu de imagine al consilierilor PNL şi USR, care nici măcar nu au catadicsit să fie prezenţi, dintre cei 23 de semnatari ai convocatorului în sală fiind doar 14”, spune Primăria Capitalei.

Reprezentanţii municipalităţii explică, de asemenea, că pentru a putea fi convocat Consiliul General, ordinea de zi trebuie să conţină cel puţin un proiect de hotărâre, iar documentul denumit „Convocare” nu conţine acest lucru, astfel că şedinţa nu poate avea loc.

„Punctul de vedere formulat de Prefectul Capitalei a fost afişat pe site-ul PMB şi a fost transmis tuturor consilierilor generali în timp util. Faptul că unii consilieri generali, din partea PNL şi USR au ales să-l ignore şi sunt prezenţi în sala de şedinţe pentru o conferinţă de presă ad-hoc se înscrie în linia generală a politicii promovate de cele două partide, de a se împotrivi proiectelor iniţiate de Primarul General chiar cu preţul sacrificării intereselor bucureştenilor, aşa cum s-a văzut şi la ultima şedinţă ordinară din 17 ianuarie, când consilierii opoziţiei s-au împotrivit demersurilor necesare pentru demararea construcţiei Spitalului Metropolitan”, mai spune Primăria Capitalei.

Şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în care primarul Capitalei Gabriela Firea şi preşedinţii Consiliilor de administraţie şi directoriI generali ar fi trebuit să prezinte situaţia economică a companiilor municipale şi a RADET şi ELCEN, nu s-a ţinut din lipsă de cvorum, grupurile PSD, ALDE şi PMP boicotând pentru a doua oară o şedinţă convocată de opoziţie. PNL acuză lipsa de transparenţă a PSD şi spune că aceste companii municipale nu funcţionează ca un holding, ci fiecare companie ca o „mică feudă”, în timp ce USR susţine că a atacat cu recurs decizia Tribunalului Bucureşti, care a respins acţiunea împotriva Municipiului Bucureşti, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi SC Ciclop SA, prin care s-a solicitat suspendarea hotărârilor de înfiinţare a celor 22 de companii municipale.

„Am vrut să dăm o şansă doamnei primar şi PSD să prezinte oamenilor ce este cu aceste firme. Celor 22 de companii înfiinţate anul trecut le-a dat nu mai puţin de 200 de milioane de euro. Pentru asemenea sumă, era normal ca doamna primar să vină în faţa noastră şi a dumneavoastră să prezinte managementul acestor companii, să ştim cine sunt acei directori. Noi până acum nu am văzut nici măcar un CV al acestor oameni, să vedem cine sunt cei din Consiliul de Administraţie şi ce are de gând să facă mai departe cu aceste firme. În lipsa informaţiilor, noi am solicitat special această şedinţă ca să dăm şansa să transparentizeze – că vorbeşte foarte mult despre transparenţă – şi să arate bucureştenilor ce vrea să facă. Până în acest moment, nu a venit, nu s-a asigurat majoritatea, iar directorii nu se ştie cine sunt şi ce urmăresc”, a declarat consilierul general PNL Ciprian Ciucu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!