Plăcintă creează tensiuni în USL. Ponta, cu rol de mediator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că nu îi place să existe în USL atacuri precum cel al liderului PSD Vrancea, Marian Oprișan, la adresa PNL, care le-a transmis liberalilor să „se spele pe cap" cu Sorina Plăcintă.

„Cunosc exprimările pitorești ale dlui Oprișan. I-am spus astăzi și lui și celorlalți să nu ne uităm peste gard la PNL cum nu se uită nici ei la noi, așa încât în cadrul USL nu-mi plac genul ăsta de atacuri între noi și deciziile PNL sunt decizii ale lor interne de partid și în niciun caz nu le voi critica eu", a declarat Ponta.

Ponta a subliniat că, în cazul în care Sorina Plăcintă ar fi nominalizată pentru a candida la un loc în colegiile parlamentare ale PNL, el nu se va opune.

„Știți foarte bine că la parlamentare USL va avea candidați comuni, dar așa cum a fost la locale, unii sunt de la PNL, alții de la PSD sau de la PC. Eu nu mă bag în ograda PNL sau PC pe cine să pună ei candidați la parlamentare, așa cum nici ei nu mi-au spus mie pe cine să pun. PNL își pune candidații pe care îi consideră cei mai buni", a precizat Ponta.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite