„Pistolarul” din Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pistol mic, cu mâner maro. Acesta a fost „argumentul“ pe care Constantin Duţu, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, l-a fluturat în faţa comisiilor de Cultură, unde a fost audiat. Duţu le-a explicat parlamentarilor şocaţi de gestul său că a adus pistolul de recuzită pentru a-şi demonstra nevinovăţia în faţa acuzaţiilor că a suferit o condamnare pentru deţinere de arme.

Constantin Duţu, care este membru CNA numit din partea PRM în legislatura trecută, a fost audiat ieri la comisiile de Cultură în urma unei reclamaţii referitoare la existenţa unei condamnări pe numele său, pronunţate în Italia. Or, potrivit Legii audiovizualului, membrii CNA care au suferit condamnări penale definitive îşi pierd funcţia din Consiliu. Duţu susţine însă că reclamaţia cu pricina a fost înaintată de una dintre membrele CNA susţinută de PDL, deoarece democrat-liberalii vor să-l înlocuiască din Consiliu şi să-şi numească propriul om. El i-a lăsat perplecşi pe parlamentari în momentul în care a scos, tacticos, pistolul din geanta diplomat cu imprimeu din piele de crocodil.

Apoi a traversat sala, s-a îndreptat spre preşedinţii celor două comisii, senatorul Sergiu Nicolaescu (PSD) şi deputatul Raluca Turcan (PDL), şi, cu un gest foarte natural, a pus arma pe masă între aceştia. După primul moment de uluială, aleşii au început să schimbe priviri uşor panicate, fără să priceapă ce are Duţu de gând şi dacă arma e una reală sau de jucărie. „Comisarul Moldovan" a luat însă arma, a studiat-o atent preţ de câteva clipe, după care i-a înapoiat-o proprietarului. „Ăsta e pistolul pentru care în 1984 Ceauşescu a vrut să mă închidă. Dar e de recuzită... jucam cu el în spectacolul de la «Boema», «Bonnie and Clyde». ­L-am adus ca să-l vadă domnul Sergiu Nicolaescu, că dânsul se pricepe. E un pistol capsier, pe care poţi să-l cumperi de la tutungerie", a perorat Duţu, în stupoarea generală.

Jurnaliştii acreditaţi la Parlament au năvălit în sală, iar „pistolarul", impulsionat de impactul mediatic al gestului său, a scos din nou arma din geanta diplomat, stârnind revolta parlamentarilor. „Vă rog să ieşiţi afară din această sală!", „Să vă fie ruşine!", l-au apostrofat senatorii şi deputaţii pe Duţu, care s-a retras cu pistol cu tot, înconjurat de reporteri. „Am adus acest pistol ca să-l vadă domnu' Sergiu Nicolaescu. Să vadă pentru ce voiau să-mi facă proces. Dar eu n-am fost condamnat niciodată. Uitaţi cazierul!", s-a justificat Duţu în faţa jurnaliştilor.

La Poliţia de la subsolul Parlamentului

După circa zece minute şi-au făcut apariţia doi angajaţi ai Serviciului Afaceri Interne de la Cameră, însărcinat cu paza în interiorul clădirii, care l-au săltat pe Duţu, conducându-l la Biroul de Poliţie de la subsolul Palatului Parlamentului. Acesta a fost apoi escortat de o echipă de intervenţie la Secţia 17 Poliţie, de unde a fost trimis la Poliţia Capitalei pentru explicaţii.  Arma a fost confiscată pentru a se stabili tipul exact şi dacă proprietarul are nevoie de autorizaţie pentru a o deţine.

Dacă un membru al Comisiei depune plângere împotriva lui Duţu, acesta ar putea fi cercetat pentru ameninţare. Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a explicat că angajaţii ar fi avut nevoie de o sesizare de la comisiile de Cultură pentru a interveni mai repede. „La mine  nu a ajuns nicio solicitare. Eu am aflat de la TV ce s-a întâmplat. Când am dat telefon, directorul serviciului respectiv era deja acolo", a susţinut Barbu.
Duţu şi-a putut face numărul cu pistolul de la comisie deoarece, potrivit Regulamentului de ordine şi siguranţă în Parlament, demnitarii nu sunt supuşi controlului antitero efectuat de ofiţerii SPP la intrare. „Pistolarul" are rang de secretar de stat în calitatea sa de membru al CNA.

"Ăsta e pistolul pentru care în 1984 Ceauşescu a vrut să mă închidă. Dar e de recuzită... jucam cu el în spectacolul de la «Boema», «Bonnie and Clyde»''
Cosntantin Duţu membru CNA

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă