PF Daniel: În istoria poporului român, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patriarhul Daniel a spus, duminică, câteva vorbe pline de tâlc şi anume că „în istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru“.

Preafericitul (PF) Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat în această seară, în jurul orelor 17.00, la secţia de votare numărul 644 din cadrul Şcolii Nr. 74 - "Ienăchiţă Văcărescu" din Bucureşti.

În cuvântul de învăţătură rostit în paraclisul Reşedinţei patriarhale, PF Daniel a explicat învăţăturile ce reies din Evanghelia de duminică - "Pilda samarineanului milostiv".

"Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică", a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro.

El a mai explicat că "fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucrează în lume ca să ridice şi să vindece pe cei răniţi trupeşte şi sufleteşte".

"În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când Dumnezeu voieşte ca să se ridice şi să ajute un popor, lucrează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar şi oameni străini de neamul nostru, dar care îl iubesc şi vor să îl ajute", a mai spus patriarhul în predică.

PF Daniel a mai spus că, astfel, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la care nu te aştepţi să primeşti vreun ajutor. "De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea mult în oamenii cunoscuţi, ci mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un străin un prieten pentru noi, în timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un duşman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva dacă devine mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oamenii aflaţi în nevoi", a continuat PF Daniel.

Patriarhul a mai spus că samarineanul milostiv este "chipul lui Hristos în oameni", iar această pildă rostită de Mântuitor este un îndreptar pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein