Petre Roman (PNL): „În Siria avem de-a face cu intenţia uciderii în masă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Petre Roman FOTO Arhiva Adevărul

Deputatul PNL Petre Roman a declarat, pentru RFI, că România trebuie să susţină „orice fel de acţiune care sancţionează drastic utilizarea de arme chimice“.

Într-o intervenţie la RFI, Roman arată că România trebuie să se alăture, „în orice situaţie, unei acţiuni care să pună capăt şi să sancţioneze utilizarea armelor chimice“.

Fostul ministru de Externe subliniază că „dovezile sunt necesare“.

„Din păcate, avem precedentul Irak, unde prezenţa armelor de distrugere în masă nu a fost probată şi, de fapt, nici n-au existat arme de distrugere în masă, avem acest precedent. Doar că în situaţia actuală sunt mai multe elemente care conduc la ideea că s-au utilizat arme chimice de către regimul Assad“, a explicat liberalul.

Este vorba despre „utilizarea armelor chimice împotriva propriului popor, nu mai e vorba de o luptă militară, de un fel de război civil. Nu. Avem de-a face cu intenţia uciderii în masă prin utilizarea armelor chimice“, a mai spus Roman.

Luni, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că România îşi va exprima poziţia în această situaţie după ce va afla rezultatul inspecţiei ONU privind utilizarea armelor chimice împotriva civililor.

„Sigur că nici noi nu putem accepta utilizarea gazelor toxice împotriva oricărei părţi, de orice parte“, a adăugat şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice