Peter Eckstein Kovacs, despre cazul de la Caracal: Atitudinea de macho a unor poliţişti e incredibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul senator UDMR peter Eckstein Kovasc a criticat modul cum s-au comportat poliţiştii care au discutat cu tânăra din Caracal care a fost răpită de Gheorghe Dincă şi despre care acesta a afirmat că a ucis-o, dar pe care autorităţile o caută în continuare.

Peter Eckstein-Kovacs spune despre cazul crimelor din Caracal că „este clar că gestionarea a fost catastrofală”. „Nu pot să mă pronunţ pe fond asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei presupusului făptuitor în cauză. În orice caz, ceea ce este mai mult decât sigur e că autorităţile nu şi-au făcut datoria“, a precizat fostul senator al UDMR, la RFI. 

În opinia sa, „în afară de greşelile elementare cu privire la intervenţie, ceea ce nu că supără, cuvântul nu este potrivit, este atitudinea autorităţilor faţă de dispariţia unei fete tinere. Adică acel sentiment, nici nu ştiu cum să zic, de macho, de superioritate, e ceva incredibil cum se raportează oameni maturi şi care au totuşi o funcţie publică faţă de solicitările unei familii şi ale unei persoane aflate într-o situaţie extremă de necesitate“, a continuat Eckstein Kovacs. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat