Reforma pensiilor speciale va cuprinde și pe cele militare. Guvernul nu va putea depăși plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reforma pensiilor speciale va cuprinde inclusiv pensiile militarilor, iar Guvernul va trebui să se încadreze până în 2070 într-un procent anual de 9,4% din PIB în ceea ce privește veniturile plătite vârstnicilor, susțin surse din Executivul european.

Guvernul trebuie să facă o reformă profundă a sistemului de pensii FOTO Shutterstock

România a prezentat un plan național de redresare și reziliență (PNRR), care – în urma unei evaluări pozitive din partea Comisiei Europene – a fost aprobat de Consiliu. Acest acord – decizia de punere în aplicare a Consiliului și anexa la aceasta – specifică etapele și obiectivele obligatorii din punct de vedere juridic legate de diferite reforme și investiții pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a obține plățile respective. Plafonul de 9,4% din PIB face parte din măsura privind reforma sistemului public de pensii. Această măsură prevede adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii, cu aportul asistenței tehnice, care să înlocuiască actuala lege a pensiilor (Legea 127/2019 - n.r. - privind salarizarea unitară)”, susțin surse din Executivul european pentru „Adevărul”.

Potrivit Comisiei, așteptările sunt ca România să respecte acest procent până în 2070. „Anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a planului românesc specifică faptul că „Un obiectiv al noii legislații este menținerea stabilă pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (inclusiv toate sistemele publice de pensii existente) la 9,4% din PIB, inclusiv un mecanism de frânare în cazul în care plafonul de cheltuieli este depășit (...) Ne așteptăm ca România să continue să lucreze la implementarea acestei reforme, pe care o vom evalua în contextul viitoarelor cereri de plată ale României”.

Legat de aspectul reformei pensiilor speciale și de serviciu, precizările de la Bruxelles arată că Executivul consideră că în acest tip de venituri sunt inclusiv cele militare, despre care oficialii au susținut anterior că nu au cum să fie incluse în aceeași categorie.

Un jalon specific (215), care trebuie parcurs la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceast face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element-cheie al PNRR (...) Anexa la decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a planului românesc prevede date orientative până la care o etapă sau un obiectiv trebuie să fie atins. Pentru noua lege a pensiilor (etapa 214), aceasta este T1/2023. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată de Comisie în contextul celei de-a patra cereri de plată”.

În recomandările Băncii Mondiale, pensiile militare erau scoase din categoria veniturile la care trebuie să existe o reformă privind modul de calculare a lor, ca să fie cât mai aproape de principiul contributivității.

Renegocierea PNRR mai așteaptă

După vizita sa la Bruxelles, Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul său va renegocia criteriul referitor la plafonarea la 9,4% din PIB pentru pensii, pentru a fi înlocuit cu un alt indicator. Însă până în prezent nu sunt gata nici măcar mecanismele complete referitoare la modul cum poate fi purtate renegocierea și limitele acesteia. 

Potrivit informațiilor „Adevărul”, obiectivile care ar putea fae obiectul renegocierii sunt cele care pun în imposibilitate un guvern să realizeze o reformă sau investiție, din motive de obiective, cum ar fi explozia prețurilor la materii prime. De asemenea, cel mai probabil renegocierea va fi pe componente de energie.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă