PDL negociază cu PPDD şi UDMR depunerea unei moţiuni de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga caută semnături pentru o moţiune de cenzură

Democrat-liberalii încearcă să obţină sprijinul PPDD şi UDMR pentru o moţiune de cenzură la angajarea răspunderii Guvernului Ponta pentru legea restituirii proprietăţilor.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat luni că depunerea unei moţiuni de cenzură pe tema legii privind restituirea proprietăţilor necesită semnăturile parlamentarilor din toate partidele de opoziţie şi că o decizie în acest sens ar putea fi luată în cursul săptămânii, dacă UDMR şi PP-DD se pronunţă în favoarea unui astfel de demers.


„Evident, proiectul de lege privind restituirea proprietăţii propus de Guvernul domnului Ponta are foarte multe neajunsuri, cel mai important dintre ele fiind acela că nu rezolvă nimic, doar amână lucrurile. Şi, de fapt, domnul Ponta îşi asumă răspunderea că nu-şi asumă nicio răspundere. Au fost discuţii între liderul nostru de grup de la Cameră, domnul Mircea Toader,  liderul de grup al UDMR şi colegii din PP-DD, pentru că o moţiune de cenzură nu poate fi depusă decât dacă o semnează toate partidele din Opoziţie. UDMR nu are încă un punct de vedere conturat, am discutat şi cu domnul preşedinte Hunor aseară. O să vedem în cursul acestei săptămâni“, a declarat preşedintele PDL.


Întrebat dacă s-a discutat şi cu conducerea PP-DD, Blaga a răspuns: „O să vedem cum vor evolua discuţiile în continuare, dar nu ajung două formaţiuni, toate trei trebuie să semneze eventuala moţiune de cenzură“.
Guvernul urmează să-şi angajeze miercuri răspunderea în faţa Parlamentului pentru proiectul de lege vizând restituirea proprietăţilor naţionalizate în perioada comunistă.

Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

„Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată“, se arată în Constituţie.

Pentru depunerea unei moţiuni de centură sunt necesare semnăturile unei pătrimi din numărul total al parlametnarilor – adică 147 din 588. Acest fapt este posibil doar prin alăturarea tuturor formaţiunilor din Opoziţie: PDL are 77 de parlamentari, PPDD – 67, UDMR -27.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG